În Pasul Opt ni se cere să ne asumăm o nouă sarcină şi orientare specifică în realizarea muncii necesare recuperării. Sarcina noastră specifică este să faci o listă cu persoane pe care le-am rănit. Partea a doua a pasului opt, ne îndeamnă să avem bunăvoinţa de a repara greşelile. Mulţi membri au sărit să facă pasul Nouă fără să se gândească la puterea pe are acest pas îl poate avea. Obţinerea unei căi clare a bunăvoinţei, va fi un punct de pornire pentru creşterea şi recuperarea noastră continuă.

Mulţi membri Al-Anon care şi-au terminat pasul Patru au deja o listă cu persoanele pe care le-au rănit. Privind inventarul Pasului Patru, ne dă o bază de pornire. Probabil a scris despre persoanele din viaţa noastră faţă de care am greşit. Din câte ne amintim, nu a fost uşor să ne dăm seama pe cine am rănit sau ce exact am făcut şi a cauzat altora durere. Lucrând paşii Patru şi Cinci am depăşit mai multe obstacole şi am devenit mult mai conştienţi de noi înşine.

Cum să fac lista? Un membru ne-a împărtăşit faptul că el a scris următoarele capete de tabel: persoana pe care am rănit-o, relaţia pe care o are cu mine, cu ce am rănit-o, motivul reparării greşelilor şi a intenţiilor mele. Aici a transcris numele celor menţionaţi în inventarul Pasului Patru şi a început să adauge altele noi.

Câţiva dintre noi şi-au început lista cu acele persoane faţă de care nu ne simţeam prea confortabil. Cu ajutorul naşului, a unui prieten din program sau în scris, am analizat cu grijă lista. Unele nume sunt evidente; ştim că am făcut ceva şi ne simţim rău sau vinovaţi. Altele necesită o analizare mai amănunţită a motivelor de disconfort. Cu toate astea pare că alţii ne-au rănit pe noi, şi noi i-am rănit pe ei. Dacă tot avem resentimente,nu ne vom găsi pacea sufletească decât dacă îi vom ierta. Unii dintre noi vom descoperi că lista este interminabilă. Asta ne poate face să ne gândim că suntem exagerat de responsabili, şi asta ne răneşte doar pe noi înşine. Ca şi membri suntem încurajaţi să ne trecem primii pe această listă. Ştiind că şi alţii au simţit aceeaşi cunoaştere de sine ne dă un sentiment de  recunoştinţă pentru comunitatea şi pentru ceilalţi membri ai grupului care ne iubesc într-un fel special, chiar dacă noi nu ne iubim pe noi înşine în acest moment.

După ce ne-am examinat cu atenţie lista, suntem pregătiţi să trecem la partea a doua a Pasului Opt – la aceea de a avea bunăvoinţa. Pasul Opt ne direcţionează în luarea de acţiune şi de a încerca până atunci când suntem binevoitori. Dacă ne păstrăm concentrarea asupra nouă înşine şi asupra părţii noastre, fie că aceasta este de 5% sau de 95% din problemă, vom putea fi mult mai binevoitori. Cum ajungem la această bunăvoinţă? Mulţi o caută prin meditaţie şi rugăciune. Alţii recurg la experienţa altor membri sau a naşului.

Lucrând fiecare Pas, devenim mult mai conştienţi de o Putere mai mare decât noi înşine, de şansa de  a „Lăsa şi a le lăsa lui Dumnezeu”, de a începe o nouă călătorie împreună cu o Putere care să ne călăuzească mai departe de trecut. Putem începe un viitor fără să ne debarasăm de bagajul din trecut? Mulţi s-ar exprima empatic astfel: „Nu!” Dorind să cărăm o încărcătură mai uşoară, începem să credem că acest pas va fi ghidat în mod spiritual. Un membru împărtăşeşte că a învăţat cu ceva timp în urmă că este în regulă să îţi faci planuri – dar să nu planifici şi rezultatul. Acelaşi lucru este şi cu Pasul Opt – ni se cere doar să avem bunăvoinţa de a ne repara greşelile.

Unii îşi ordonează lista în ordinea voinţei. Primul pe listă fiind cel despre care spui: „Da vreau să îmi repar greşelile”. A doua categorie sunt cei faţă de care am fi dispuşi să ne reparăm greşelile; a treia categorie sunt aceia faţă de care spunem:”Nici în ruptul capului”. Bunăvoinţa de a repara greşelile începe cu categoria „Da”, prin construirea puterilor noastre spirituale, continuând cu cei rămaşi pe lista noastră. Când ne simţim împotmoliţi, ne rugăm pentru bunăvoinţă. Uneori trebui să ne rugăm pentru voinţa de a fi binevoitori.

Unii oamenii de pe lista noastră ne-au rănit şi ei de asemenea. Ei chiar îşi au locul aici? Poate că i-am pus pe lista „niciodată”, şi descoperim că ne este greu să reparăm greşelile faţă de aceştia. Este posibil de asemenea ca, cu ajutorul naşului, să le putem „Lăsa şi să-l Lăsăm pe Dumnezeu”, continuând să ne rugăm pentru bunăvoinţă.

Trăind cu boala alcoolismului, reacţia părintelui care nu bea poate că i-a rănit pe copiii din familie. Ca şi părinte care nu bea, vom simţi că comportamentul nostru este justificat, cu toate că cuvintele sau acţiunile noastre au fost dăunătoare. Aceste acţiuni sunt greu de văzut, dar este necesar să ne asumăm responsabilitatea pentru ele. Merită atenţia noastră pe măsură ce ne lucrăm programul – „Fiecare zi la timpul ei”

Unii dintre cei pe care i-am rănit ne-au rănit şi ei pe noi. Dacă aşteptăm scuze din partea altor persoane, doar ne va bloca pe noi în propria recuperare şî ne va împiedica să avem bunăvoinţa. „Una dintre sursele de frustrare provine atunci când aşteptăm prea mult de la ceilalţi, sau ceva foarte specific despre felul în care ei ar trebui să fie, să spună sau să facă” („Fiecare zi la timpul ei în Al-Anon”). Slujba noastră este să ne uităm la rolul jucat de noi. Nu putem face inventarul altor persoane sau să facem Pasul lor Opt. Concentrându-ne asupra noastră ne întrebăm din nou, suntem binevoitori?

Este foarte important să folosim toate instrumentele disponibile. Ne împărtăşim lista şi discutăm despre cât de voitori suntem cu naşul nostru; participăm la întâlnirile Al-Anon pentru a ne aduce aminte că de-abia începem să răspundem într-un mod sănătos puternicei şi subtilei boli a familiei. Cel puţin facem ceva în legătură cu rolul nostru în toată scena. Participarea la întâlniri, vorbind cu noii veniţi ne arată cât de departe am ajuns. Rugăciunea ne menţine într-un contact conştient cu Dumnezeu aşa cum îl înţelegem fiecare şi ne ajută să acceptăm şi să îi iertăm pe alţii.

Până când nu îi acceptăm pe cei care ne-au rănit aşa cum sunt, să ne cerem scuze devine o sarcină extrem de dificilă. Pasul Opt ne aduce aminte că putem doar să descuiem uşa trecutului nostru şi să mergem mai departe. Lista noastră este completă, atunci suntem dispuşi. Cerem curaj şi ne amintim că se poate să nu ne placă, să nu avem nevoie să facem sau să nu vrem să facem ceva, cu toate astea să avem bunăvoinţa de a face. Bunăvoinţa este tot ce se cere. Cu aceasta şi dorinţa de a creşte în recuperare, ne sprijinim pe Puterea noastră Superioară pentru a putea să trecem la Pasul Nouă.

Membrii îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa

• M-a apucat panica la Pasul Opt

Când am venit în Al-Anon, mi se părea că vina în orice chestiune este alb sau negru, totul sau nimic.

Iniţial, cu cât am învăţat mai multe despre boala alcoolismului, am dat uşor vina în legătură cu orice greşit pe alcoolic. Treptat am învăţat să îmi asum partea de responsabilitate în situaţii.

După câţiva ani de lucru la inventarul Pasului Patru, am făcut până la urmă şi Pasul Cinci. Am meditat şi m-am rugat în legătură cu Paşii Şase şi Şapte până m-am regăsit făcând faţă Pasului Opt. Mi-am adus aminte cum lucram periodic dar şi amânam Pasul Patru, pentru că îmi era frică de Pasul Cinci. Acum m-a apucat panica gândul la Pasul Opt pentru că îmi era frică să fac faţă persoanelor pe care le-am rănit.

Cu toate că auzeam, “fiecare pas la timpul lui – ei au o ordine pentru un motiv”, frica m-a copleşit. Nu am putut să scriu pe nimeni pe acea listă. Naşul meu mi-a sugerat să mă gândesc la o scară, pe care fiecare pas are aceeaşi importanţă. Fiecare pas avea nevoie de acelaşi efort şi bunăvoinţă de a-l căţăra. Mi-a adus aminte că pot să stau pe Pasul Opt atâta timp cât doream. Îmi spunea să îmi fac o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit şi a avea bunăvoinţa de a repara aceste rele, nu însemna să le şi repar imediat, nu încă.

Ceea ce mi-a spus naşul, m-a ajutat să îmi fac lista. I-am inclus pe membrii familiei, colegii de lucru, prietenii, multe dintre persoanele importante din viaţa mea. Mergeam la întâlnirile Pasului Opt şi am auzit o femeie care a spus că se pune prima pe listă. Acea idee m-a lovit drept în cap. De câte ori m-am simţit prost pentru lucruri care nu erau vina mea? Aşa că m-am pus şi eu e lista Pasului  Opt.

Odată ce am făcut lista, am început să lucrez la partea a doua a Pasului Opt. Am descoperit că nu trebuie să mă decid şi despre cum să fac aceste reparaţii. Tot ceea ce trebuia să fac a fost să am bunăvoinţa. Mă simţea mult mai dispusă să fac reparaţii cu anumiţi oamenii decât cu alţii. Dar pasul îmi spunea doar să am bunăvoinţa, astfel încât mi-a acordat timp şi permisiune pentru de a-mi dezvolta bunăvoinţa. Rugăciunea, meditaţia şi scrisul m-au ajutat foarte mult. Pasul Opt mi-a dat libertatea de a-mi recunoaşte greşelile şi de a merge mai departe. Pasul Opt m-a eliberat de bagajul de vinovăţie pe care îl purtam de mulţi ani.

• A avea bunăvoinţa de a repara o relaţie

Expresia “Uită-te înainte de a scuipa”, mi s-a aplicat foarte bine când am ajuns la Pasul Opt. M-am concentrat mai mult în Pasul Opt a fost cel al “bunăvoinţei”. Este foarte important pentru mine să evit tentaţia de a sări înainte şi să şi îmi repare greşelile. Pasul Opt nu este Pasul Nouă, aşa că a trebuit să o iau de la început. Înainte să ai bunăvoinţă, trebuie să văd care anume sunt reparaţiile pe care le am de făcut. Trebuia să mă gândesc la ce anume am de făcut. Trebuia să mă gândesc la ce anume am de făcut, înainte să mă “arunc” într-o anumită situaţie. Un alt cuvânt important din Paul Opt a fost cuvântul “toate”. Acest cuvânt m-a ajutat să evit să rămân agăţată de anumite dureri, mânii, resentimente.

Prima parte a Pasului spune: “Am făcut o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit”. Este sugerat să împarţi o coală de hârtie în coloane cu următoarele capete de tabel:

1. Pe cine am rănit;
2. Cum a cauzat necazuri;
3. Reparaţii adecvate.

Am fost surprins(ă) când am auzit să îmi pun numele meu primul pe listă. Nu mi-am dat seama că m-am rănit mai mult pe mine decât pe oricine altcineva. Mi-a luat ceva timp să conştientizez detaliile, legate de cum m-am rănit pe mine.

Nu ştiam că trebuie să îl pun pe alcoolic pe lista mea, pentru că el m-a rănit pe mine. Ce am descoperit a fost că de fapt el nu m-a rănit pe mine – doar că eu m-am rănit pe mine. Un exemplu ar fi acela când a luat maşina să meargă să bea ceva. Am încercat să îl împiedic ţinând de mânerul uşii. El a pornit şi eu mi-am rănit mâna. Am plâns şi am spus că el mi-a rănit mâna. Eu mi-am cauzat rănirea mâinii pentru că mi-a lăsat-o la dispoziţie pentru a fi rănită, şi unde nu-i era locul. Alcoolicul nu era conştient că mâna mea va fi rănită. Acuzaţiile mele în mânie, i-au fost dăunătoare. Acest incident a fost încă un exemplu în plus că jucam încă “jocul învinovăţirii”.

În final mi-am dat seama că trebuia să îl pun şi pe Dumnezeu pe lista mea, pentru că mi-am retras încrederea şi credinţa în El şi apoi m-a îndepărtat de El. Acum ştiu că Dumnezeu îşi are locul pe primul loc pe lista mea pentru că era oricum alături de mine. El m-a ajutat chiar şi atunci când eu credeam că sunt singura care am grijă de mine.

Când am început să fac lista Pasului Opt, am crezut că am cauzat necazuri multor, multor oameni. Cum s-a şi dovedit, inventarul Pasului Patru m-a ajutat să mă orientez. Studiind coloana 2., “Cum am cauzat necazuri”, am crezut că am pus pe listă oamenii pe care nu i-am rănit. De exemplu, dacă am gânduri negre , acele gânduri au fost dăunătoare pentru mine pentru că mi-au afectat atitudinea. Pe de altă parte, sunt persoane pe care nu le-am pus pe listă pentru că le-am făcut ceva, doar pentru că şi ei mi-au făcut ceva mie. Am descoperit că justificarea aceasta nu funcţionează fiindcă asta este lista mea. Nu eram responsabil(ă) pentru comportamentul meu; şi nici învinovăţirea lor nu ştergea greşelile mele. Am învăţat de asemenea că mă simţeam vinovată pentru ceea ce am făcut şi le-a rănit pe celelalte persoane., chiar dacă celelalte persoane nu se simţeau jignite. Tot ceea ce trebuia să fac a fost să îmi schimb atitudinea. Chiar i-am pus pe listă oamenii pe care m-au acuzat pe mine pentru că le-am rănit sentimentele, înainte să învăţ că nu sunt responsabil(ă) de cum se simte cealaltă persoană.

O parte din necazurile cauzate au provenit din ceea ce am făcut şi altele au provenit din ceea ce am eşuat să fac. Din cauza asta concentrarea mea a fost pe alcoolic, mă neglijam frecvent pe mine sau pe alţii, aşa că aveam nevoie să pun aceste fapte sau ce nu am făcut pe lista mea.

A treia coloană, “Reparaţii adecvate” nu va fi completă până când nu voi lucra Pasul Nouă. Dar ,acum pot începe să mă gândesc în ce fel aş putea să fac reparaţii faţă de oameni de pe lista mea. Eram genul de persoană care exageram întotdeauna în ceea ce făceam. De exemplu, credeam că pentru a-mi repara greşelile, însemna că trebuia să fiu pedepsită. Dacă nu aveam grijă, puteam să adaug la listă şi necazurile pe care mi le-am cauzat mie.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat în Pasul Opt a fost acela că trebuia să am bunăvoinţa să îmi repar greşelile. Am învăţat că Pasul Opt este pentru mine. Dacă alţii mi-au spus că au beneficiat din Pasul Opt, acesta este un bonus.

Dacă îmi fac lista şi am bunăvoinţa să fac reparaţii adecvate, un lucru este sigur – voi culege beneficiile.

Cum să lucrezi Pasul Opt

„Am făcut o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele”

Membrii Al-Anon au oferit diferite abordări acestui Pas. Următoarele întrebări ne pot oferi ghidare mai departe.

1. M-am opus constituirii unei liste? Dacă da, de ce?
2. Am folosit Pasul Patru  ca un instrument în pregătirea listei? Cum?
3. M-am consultat cu naşul meu sau alţi membrii Al-Anon despre cum au făcut ei lista? Ce sugestii mi-au făcut? Cum pot să învăţ din acestea?
4. Sunt dispus să repar greşelile? Dacă nu, din ce cauză? Dacă da, sunt dispus să scriu despre experienţa mea?
5. Cum mi-am folosit raţionalizările şi justificările pentru a mă împiedica să am bunăvoinţă?
6. Am înţeles că a avea bunăvoinţă este ceva diferit decât a repara efectiv greşelile? Descrie diferenţele?
7. Cum mi s-a părut rugăciunea pentru a dori să fiu binevoitor? Cât de răbdător sunt pentru a-mi permite să fiu cât mai binevoitor în a repara greşeli care sunt mai dificile?
8. Cât de binevoitor sunt pentru a fi complet onest?
9. Pe care dintre oamenii de pe lista mea sunt dispus să îi contactez prima dată? De ce?
10. M-am inclus şi pe mine pe această listă? Dacă nu , de ce?
11. Cum joacă Dumnezeu aşa cum îl înţeleg eu, un rol în acest Pas?
12. Pot să îmi împărtăşesc grupului meu gândurile, sentimentele şi încercările acestui Pas?
13. Cum îi încurajez pe cei care îi năşesc să înceapă să lucreze acest Pas, în urma experienţei mele?
14. Pe măsură ce lucrez Pasul Opt cum observ că mă ajută în relaţia cu alcoolicii din viaţa mea? A colegilor de serviciu sau a prietenilor? Familia extinsă?
15. Revizuindu-mi lista, observ noi defecte de caracter care îmi apar în anumite tipare? Pot să văd cum aceste defecte i-a rănit pe cei de pe listă? Există un tipar pe care îl identific în Pasul Opt sau Şase?
16. Recunosc că atunci când mă bag în treburile altora îi afectează pe aceştia sau pe alţii? Sunt dispus(ă) să îmi recunosc nevoia de a  repara greşelile?

Vezi şi:

Pasul 7 Al-Anon

Pasul 6 Al-Anon

Pasul 5 Al-Anon

Pasul 4 Al-Anon

Pasul 3 Al-Anon

Pasul 2 Al-Anon

Pasul 1 Al-Anon

Există un progres natural de-a lungul paşilor; nu ni se cere să facem nimic înainte de a fi complet pregătiţi. În acelaşi fel, Pasul Şapte vine ca o urmare firească a paşilor Patru, Cinci şi Şase. Acum, după ce ne-am făcut inventarul moral, ne-am recunoscut natura exactă a greşelilor noastre şi am consimţit ca Dumnezeu să ne înlăture toate defectele de caracter, trebuie să îi cerem să facă acest lucru. Nu ni s-a cerut să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu (Pasul Trei) înainte de a admite că suntem neputincioşi şi că suntem siguri că Dumnezeu ne poate ajuta în Paşii Unu şi Doi.

La prima vedere, Pasul Şapte pare simplu. Ne-am identificat şi analizat greşelile în Paşii anteriori. Suntem pregătiţi ca ele să ne fie înlăturate. Acum trebuie să Îi cerem cu umilinţă lui Dumnezeu să ni le înlăture. Ce înseamnă asta? Poate că am mai experimentat în trecut umilirea – ceva foarte diferit de umilinţă.

Umilinţa, starea de a fi umil, e deseori prost înţeleasă; nu e o stare de slăbiciune, ci de putere. Nu înseamnă inferioritate, resemnare sau supunere; acestea arată că suntem încă rezistenţi faţă de nevoia noastră de schimbare. Atunci când suntem umili, suntem în totalitate dornici să acceptăm ajutorul lui Dumnezeu, ştiind că fără aceasta nu vom putea progresa. Când vorbim de umilinţă, avem stimă-de-sine, ne acceptăm aşa cum suntem, cu calităţi şi defecte, şi extindem această acceptare la ceilalţi. Învăţăm să recunoaştem umilinţa la ceilalţi; ne simţim atraşi de aceştia şi învăţăm de la ei.

Umilinţa ne ajută şi să vedem care ne e relaţia adevărată cu Puterea noastră Superioară. Prin intermediul Paşilor, ne îndreptăm către Dumnezeu aşa cum Îl înţelegem noi pentru a primi îndrumare şi sprijin în eforturile noastre de a ne schimba.  Pe când ajungem la Pasul Şapte, ştim deja că nu trebuie să cerşim sau să pretindem anumite lucruri de la Dumnezeu. Pur şi simplu, întrebăm. Învăţăm să avem încredere în modul şi ritmul lui Dumnezeu referitor la treburile noastre. Umilinţa înseamnă şi recunoaşterea tuturor acelor „componente” din noi înşine identificate în Pasul Patru şi Cinci şi acceptarea totală a acţiunii zilnice în Pasul Trei. Cum să Îl întrebăm cu umilinţă pe Dumnezeu să ne îndepărteze toate defectele de caracter? Aşa cum am învăţat în Pasul Trei, nu există un modalitate fixă de a comunica cu Puterea noastră Superioară.  Unii dintre noi citesc încă o dată şi încă o dată lista cu imperfecţiuni, cerându-i lui Dumnezeu să le înlăture. Alţii găsesc utilă rugăciunea şi meditaţia supra legăturii noastre cu Dumnezeu. Unii îngenunchează şi Îi cer lui Dumnezeu să le înlăture greşelile. Oricum am alege să Îi cerem acest lucru, predarea acestora poate constitui o eliberare minunată care ne dă posibilitatea de a ne continua cu încredere recuperarea.

E important să ne aducem aminte că, cel mai posibil, defectele noastre de caracter nu vor dispărea imediat. Nu vom atinge niciodată perfecţiunea; asta face parte din fiinţa noastră umană. Chiar şi după repetate rugăciuni pentru înlăturarea lor, vom descoperi că ne vom păstra unele comportamente şi modul de a gândi. Recuperarea e un proces şi nu există nici o scurtătură pentru ceea ce sperăm să atingem. Din fericire, Al-Anon ne aminteşte să fim blânzi cu noi înşine şi să ne întoarcem, din nou şi din nou, către Puterea Superioară pentru ajutor. Aceasta e adevărata umilinţă. Poate fi o lecţie grea, dar vom învăţa să avem compasiune pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. Pentru a ne schimba, avem nevoie să ne acceptăm pe noi înşine aşa cum suntem, încăpăţânaţi în greşelile noastre. Puterea noastră Superioară ştie mai bine decât noi cât de mare e şi de cât timp e nevoie pentru fiecare schimbare de care avem nevoie şi care ni se potriveşte.

În acelaşi timp, trebuie să trecem la acţiune. Dacă stăm cuminţi si continuăm să ne comportăm conform vechilor obiceiuri, nu e suficient să îi cerem lui Dumnezeu să ne înlăture defectele. Nu putem continua să facem mereu şi mereu aceleaşi lucruri şi să ne aşteptăm la rezultate diferite. Recuperarea e o călătorie, nu o destinaţie.

Întorcându-ne către Dumnezeu aşa cum Îl înţelegem noi, descoperim că ni se oferă nenumărate ocazii de a găsi răspunsuri la întrebările noastre. În viaţa noastră apar situaţii noi, dându-ne posibilitatea fie de a repeta aceleaşi vechi răspunsuri sau de a exersa altele noi. Cunoscându-ne defectele şi căutând alternative de a acţiona, găsim variante noi, pozitive care să le înlocuiască pe cele vechi, negative. Ne dăm seama când se fac simţite vechile obiceiuri şi putem să ne imaginăm un mare semn de STOP! Putem să ne folosim de sloganuri: „Cu răbdarea treci marea” sau „Gândeşte”. Deşi vi se poate părea ciudat  la început să vă cenzuraţi unele remarci critice sau sarcastice, grupul nostru va aprecia schimbarea. Chiar şi dacă nu ar face acest lucru, putem să ne batem singuri cu palma pe umăr pentru a ne recunoaşte meritul şi pentru a învăţa să ne amuzăm de situaţiile în care ne surprindem practicând vechile obiceiuri.

Pe parcurs ce ne schimbăm, putem să ne descoperim noi defecte de caracter. Din nou, pe măsură ce îndepărtăm cojile de ceapă, descoperim altele care ne dovedesc dezvoltarea noastră spirituală. Recuperarea continuă să ne dezvăluie aspecte noi ale personalităţii noastre până ajungem la deplina cunoaştere de sine. Atunci când folosim instrumentele regăsite în Paşi, devenim mai liniştiţi, suntem în stare să glumim pe seama firii noastre umane şi să ne iubim pentru asta.

Pasul Şapte este un pas spiritual. El ne reaminteşte că Puterea noastră Superioară înţelege mai bine decât noi cum anume ne pot fi înlăturate greşelile. Putem descoperi şi că în defectele noastre se ascund calităţi. De exemplu, e o trăsătură negativă să judeci pe cineva cu scopul de a-l răni şi critica, dar e o trăsătură pozitivă atunci când ne permite să recunoaştem calitatea şi să distingem o muncă bine făcută de una mediocră. Puterea noastră Superioară ne poate ajuta să scăpăm de criticism şi, în acelaşi timp, să ne păstrăm buna judecată.

Frica poate fi o barieră care ne poate împiedica în orice stadiu al recuperării. Oricând ne simţim „împiedicaţi”, ne e util să ne întrebăm de ce anume ne e teamă. Apoi, putem să îi cerem lui Dumnezeu ajutorul de a schimba ceea ce putem schimba. Vom simţi – cu un sentiment de eliberare – că Dumnezeu ne va ajuta. Încrederea noastră că Dumnezeu ştie când şi cum să ne ajute să ne schimbăm va creşte. „Treaba” noastră e să cooperăm cu Dumnezeu şi să ne orientăm, mai apoi, spre Pasul Opt.

Bunăvoinţa noastră de a trece la acţiune pentru propria recuperare, combinată cu bunăvoinţă de a-l lăsa pe Dumnezeu să ne înlăture trăsăturile de care nu mai avem nevoie, ne dau acei „muşchi spirituali” pentru a ne continua recuperarea. Învăţăm cum să ne predăm. Pe măsură ce renunţăm la greşelile noastre, simţim schimbarea din interiorul nostru şi ştim că nu suntem singuri. Ştim că ne putem baza pe o Putere mai mare decât noi care ne va fi alături în înfruntarea greutăţilor vieţii.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa

• Munca de echipă…

Lucrez Pasul Şapte cerând-I lui Dumnezeu curaj să schimb ceea ce pot. Am descoperit că Dumnezeu nu îmi înlătură nici un defect de unul singur. Trebuie să cer acest lucru. Mai mult, trebuie sa fiu pregătită să cooperez atunci când cer, adică trebuie să conştientizez defectul şi să fiu pregătit să exersez un nou tip de comportament. Nu pot să cer pur şi simplu să îmi fie înlăturate defectele de caracter şi … gata! …au dispărut! Dumnezeu nu mi le înlătură până când nu sunt eu pregătit să renunţ complet la ele.

Înainte de a fi gata să fac ceva complet diferit, ceea ce făceam trebuie să îmi „transmită mesajul” că „aşa nu se mai poate”. Dacă eu nu mă schimb, nimic nu se va schimba. Asta înseamnă că dacă sunt nefericit, va trebui să mă schimb astfel încât să nu mai fiu nefericit. Dacă tot ce voi face va fi să aştept să se schimbe ceva, voi rămâne nefericit.

Uneori am nevoie să ştiu cum m-a învins un defect; astfel voi putea să îmi dau seama cât mă va costa să renunţ la el. Apoi, trebuie să găsesc o altă cale de a primi acelaşi beneficiu. Dacă nu mă pot gândi la altă alternativă, trebuie să admit că pur şi simplu nu vreau să scap de el încă. De exemplu, mi-a plăcut întotdeauna să fiu amuzantă şi distractivă. Sarcasmul mi-a adus o mulţime de zâmbete, de obicei, pe socoteala altcuiva. Cu ajutorul sarcasmului eram inteligentă şi sociabilă la suprafaţă – dar, am şi pierdut încrederea prietenilor mei.

Astăzi vreau să trăiesc o viaţă centrată pe Dumnezeu, şi nu pe mine însămi. Mi-a fost greu să renunţ la sarcasm. După ce am cerut ajutor, mi-am dat seama că nu trebuia să renunţ la simţul umorului pentru a-mi opri sarcasmul. Trebuia pur şi simplu să îmi redirecţionez umorul pe canale mai puţin răutăcioase. Chiar dacă cineva mă răneşte, încerc să confrunt situaţia în mod onest, în loc să devin sarcastică.

Pe măsură ce cooperez cu Dumnezeu pentru a-mi înlătura defectele de caracter, El face pentru mine ceea ce eu nu pot să fac pentru mine însămi. El mă ajută să creez  bunătatea în umor. Dacă am nevoie să mă apăr, El îmi dă curaj, astfel încât să nu am nevoie de sarcasm pentru a-i îndepărta pe oameni. Nu e ca şi cum m-ar transforma pur şi simplu într-o persoană bună, pentru că şi eu am treaba mea. Am învăţat că seninătatea mea e bazată pe umilinţă. Atunci când preiau conducerea, o fac fără umilinţă şi, astfel, nu sunt senină. Pentru mine, umilinţa înseamnă echilibrarea responsabilităţii lui Dumnezeu cu a mea, astfel încât să fim o echipă.

• Toate încercările mele au eşuat…

Mi-a fost greu să renunţ la frică şi control pentru că nu eram sigură că vreau să renunţ la ele. Acele greşeli uneori confortabile, alteori dureroase, îmi erau atât de familiare. Dacă Dumnezeu avea să mi le înlăture, cu ce avea oare să mi le înlocuiască? Poate că aceşti înlocuitori nici nu aveau să-mi placă! Pe de altă parte, îmi doream cu adevărat acest program şi ceea ce avea să îmi ofere dacă aveam să îl lucrez.

M-am îmbolnăvit la un moment dat de meningită  virală. Mă simţeam de parcă tot ce era important era în pericol – să rostesc o propoziţie până la capăt, să lucrez, să-mi păstrez serviciul şi să am grijă de casă. Totul era în joc. Eram asistenţă medicală, astfel încât am încercat, credeţi-mă, tot ce am putut pentru a mă vindeca – cu excepţia predării mele în faţă Puterii mele Superioare. Toate încercările mele au eşuat. Într-o disperare umilă, m-am lăsat pe mâinile lui Dumnezeu, la modul practic. Mă simţeam de parcă aş fi fost într-o vizuină de vulpe care se închidea peste mine. Mi-am dat seama că nu puteam să respir, să vorbesc, să mă plimb sau să fac cele mai simple lucruri fără voia Puterii mele Superioare. Cine eram eu, atât de arogantă încât să cred că pot controla orice? În acel moment, mi-a fost uşor să îi cer Dumnezeului meu să îmi înlăture orice credea El că nu îmi face bine – aş fi acceptat orice dorinţă a Lui.

Puterea mea Superioară a decis să mă transforme din nou într-o fiinţă umană „funcţională”. Mi-a dăruit o viaţă dincolo de orice închipuire pe care aş fi putut-o avea. Astăzi, sunt căsătorită şi am o familie minunată, atât în interiorul, cât şi în exteriorul programului. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi aminteşte să I le las şi să am încredere în El. El ştie ce e mai bine pentru mine. El a făcut din mine un „miracol ambulant”!

• Mult iubitele mele credinţe nu îmi mai dădeau pace…

Ce ciudat e să foloseşti cuvântul „umilinţă” în Paşii Al-Anon. După ce am aflat că Paşii fuseseră scrişi pentru AA şi adoptaţi, mai apoi, de pionierii Al-Anon, am putut să văd clar înţelepciunea unei atitudini umile pentru alcoolici, dar nu şi pentru Al-Anoni. Până la urmă, încercam să scap de atitudinile mele umile. Unul dintre defectele de caracter pe care mi le descoperisem în Pasul Patru era comportamentul meu servil din cadrul căsniciei mele. Am auzit la întâlniri că „Dacă crezi că eşti umil, atunci nu eşti!”. Deci, această umilinţă, despre care am crezut în vremea copilăriei că era ceva caracteristic doar sfinţilor şi doamnelor tăcute de la biserică, nu era nici măcar pe lista lucrurilor pe care să le iau în considerare.

La întâlniri, apare din când în când câte un cuvânt întâmplător care te conduce spre seninătate; nimeni nu a spus că astfel de cuvinte pot să apară pe drum spre şedinţă. Dar, într-o seară, după ce mi-am umplut maşina de membri, pe drum, am intrat într-o gaură de canal, astfel încât cei de pe locurile din spate s-au lovit cu capul de tavanul maşinii. Când le-am spus că îmi pare rău, unul dintre ei m-a întrebat: „De ce îţi ceri scuze pentru asta?” bună întrebare! A-mi cere scuze însemna mai mult decât a rosti cuvintele respective. Simţul meu exagerat de responsabilitate devenise efectiv un mod de viaţă. Era ceva la care trebuia să mă gândesc.

Nu am legat această întâmplare cu Pasul Şapte până acum câţiva ani. Chiar după ce luasem dureroasa decizie de a pune capăt căsniciei mele, am mers la mai multe întâlniri. Asta se întâmpla în iulie, luna a şaptea, astfel încât la aceste şedinţe „suplimentare” se discuta de fiecare dată Pasul Şapte. Aş fi vrut să aud despre mânie, curaj, decizii, idei de acţiune, dar „cu umilinţă, I-am cerut” se repeta întruna. Ascultând lucrurile ceva mai puţin filtrat decât la primele întâlniri, am auzit că umilinţa poate însemna o atitudine de sinceritate şi simplitate, însoţite de o minte dispusă să înveţe. În timp ce devenisem mai deschisă către umilinţă ca ceva pozitiv, ştiam că munca spre ea însemna să sap mai adânc în atitudinile mele faţă de mine şi investiţiile mele în defectele mele de caracter.

Dacă gândurile mele iniţiale despre umilinţă erau greşite şi umilinţa adevărată nu avea nimic de a face cu atitudinea servilă reflectată de „părerile de rău”, atunci, ani întregi în care crezusem că o soţie şi o mamă îi pune mereu pe ceilalţi pe primul loc trebuiau înlocuiţi. Care credinţe m-ar defini mai bine? Iubitele mele credinţe despre cum ar trebui să răspund la anumite situaţii nu îmi mai dădeau pace. Pe de altă parte, doar gândindu-mă la schimbările interioare, trebuia să fac în aşa fel încât comportamentul meu să reflecte în mod sincer că gândirea mea era înspăimântătoare. Am tot încercat să-mi potrivesc vechile obiceiuri cu noile idei despre umilinţă.

Trebuia să fac schimbări fundamentale în gândirea mea, să fiu cu adevărat sinceră. Ştiam că toate acestea  nu vor putea avea loc numai în capul meu. Trebuia să acţionez pe baza acestei noi sincerităţi care ar fi supărat pe mulţi. Nu eram sigură că pot să o fac. Atitudinile şi valorile la care renunţam îmi erau atât de apropiate încât mă simţeam ca şi cum ele erau „eu”. Mai credeam şi că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.

Dar lui Dumnezeu aşa cum Îl înţelegeam eu, menţionat în Pasul Trei, îi păsa. Grija Lui făcea parte din relaţia noastră. Era singura mea scăpare să Îi cer cu umilinţa să îmi îndepărteze defectele de caracter. M-a ajutat şi convingerea că sinceritatea, simplitatea şi deschiderea sunt paşi către umilinţă. Renunţarea la controlul asupra lucrurilor la care ţin a apărut episodic, lupta mea de acum fiind cea de a o transforma în rutină.

Mi-a schimbat acest Pas decizia referitoare la divorţul după 15 ani de căsnicie? Nu, dar a schimbat modul în care îi ceream ajutor lui Dumnezeu pentru a trăi viaţa pe care o presupunea această decizie. Când cer cu umilinţă ceva şi nu primesc ceea ce cer, am mai multă pace – de cele mai multe ori.

Cum să lucrezi Pasul Şapte?

Pentru Pasul Şapte, unii dintre noi se roagă pentru bunăvoinţa de a renunţa la defectele noastre şi, apoi, să avem încredere că Dumnezeu ni le va înlătura. Întrebări pentru meditaţie şi discuţie:

Ce înseamnă umilinţa pentru mine? Să listez care dintre oamenii pe care îi cunosc posedă această trăsătură?

• În ce fel sunt umil? Ce mă poate ajuta să fiu mai umil?
• Care dintre vechile comportamente stau în calea umilinţei mele?
• Pentru care defecte sunt pregătită să îmi fie înlăturate?
• Cred că Puterea mea Superioară mă poate scăpa de defectele mele? De unde ştiu asta?
• Sunt pregătită să Îi cer lui Dumnezeu să îmi înlăture greşelile?
• Cum anume, în umilinţă, Îl rog pe Dumnezeu să îmi înlăture defectele?
• Care greşeli mă tulbură cel mai mult acum? Ce beneficii am de pe urma lor? Ce probleme?
• Cum anume îmi pot trata cu compasiune recuperarea şi să cer bunăvoinţa de a continua să încerc?
• Am un naş? Dacă nu, cum aş putea să cer ajutorul cuiva?
• Ce defecte de caracter va trebui să depăşesc pentru a putea cere ajutorul unui naş?
• Cum pot să cooperez cu Puterea mea Superioară pentru a-mi fi îndepărtate greşelile?
• Ce schimbări pozitive pot să realizez în propria persoană?
• Cu ce trăsătură pozitivă vreau să înlocuiesc una pe care vreau să o elimin?
• Ce pot să fac săptămâna asta pentru a-mi exersa trăsăturile pozitive?
• Mi-au fost înlăturate unele dintre temerile pe care le aveam în viaţa mea? Care?
• Ce trăsături negative mi-au fost diminuate sau eliminate?
• Ce slogan mi-ar putea aminti să găsesc un înlocuitor pentru un comportament negativ pe care aş vrea să îl „eliberez”?
• Sunt în stare să văd provocările ca pe ocazii de a exersa noile trăsături de caracter?
• Sunt capabil să râd de greşelile mele şi să nu fiu devastat de faptul că nu sunt perfect? Pot să îmi iubesc şi să îmi onorez umanitatea, în timp ce „muncesc” pentru echilibru?
• Pe măsură ce îi predau defectele de caracter lui Dumnezeu, apar noi defecte? Dacă da, pot să continui să Îi cer ajutorul lui Dumnezeu?
• Simt ca Pasul Şapte ar fi adus vreo schimbare în relaţia mea cu Puterea mea Superioară?

Vezi şi:

Pasul 6 Al-Anon

Pasul 5 Al-Anon

Pasul 4 Al-Anon

Pasul 3 Al-Anon

Pasul 2 Al-Anon

Pasul 1 Al-Anon

Creşterea spirituală în Al-Anon include dobândirea unei înţelegeri a relaţiei şi a încrederii în Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi. În Pasul Şase ni se cere să consimţim fără rezerve să ni se înlăture toate defectele de caracter pe care le-am identificat în Pasul Patru şi pe care le-am admis în Pasul Cinci. Pasul Şase este un pas de pregătire pentru următoarea fază a recuperării noastre.

Principala cheie în acest Pas este pregătirea. Dacă credem că suntem pregătiţi, dar tot amânăm, trebuie să luăm în considerare fiecare defect de caracter  pentru a vedea ce anume ne opreşte. De obicei, sunt câteva motive care ne pot împiedica să fim pregătiţi. Un membru cu experienţă în Al-Anon sugera că prin citirea, studierea şi învăţarea Pasului Şase, se poate ajunge la înţelegerea bazei spirituale a acestuia. Aşa cum s-a discutat în Paşii Unu, Doi şi Trei, ne-am dat seama că nu putem să facem faţă bolii alcoolismului, am recunoscut că Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi, poate şi că Îl vom lăsa pe El să se ocupe de asta. Fără o adevărată şi necondiţionată acceptare a Pasului Trei, acţiunea Pasului Şase este imposibilă.

Ştim că avem defecte de caracter şi ştim cam câtă durere şi probleme ne-au cauzat; cu siguranţă, ar fi o mare eliberare pentru noi să putem scăpa de ele. Pasul Şase nu ne scapă de aceste defecte, ci ne cere doar să ne pregătim pentru asta. Suntem pregătiţi? Pentru a continua, răspunsul trebuie să fie „da”. Aceste cuvinte, consimţirea fără rezerve, nu sunt condiţionale – sunt clare şi concise; trebuie să ne angajăm în acţiunea necesară ca Dumnezeu să ne înlăture toate defectele de caracter.

Cu ajutorul naşului sau al grupului, vom şti când suntem pregătiţi. Unii îşi iau o pauză după ce lucrează primii trei paşi, iar alţii îşi continuă fără teamă căutarea seninătăţii şi îşi continuă munca recuperatorie. Mulţi dintre noi ne-am identificat defectele de caracter, I le-am împărtăşit lui Dumnezeu şi unei alte fiinţe umane şi, cu toate astea, încă ne plac. Ele ne sunt confortabile şi familiare – ca şi papucii de casă. Nu prea vrem să scăpăm de ei, după cum pare logic. Ne pregătim. Ne orientăm să ne luăm o nouă pereche de papuci. Odată ce i-am cumpărat, luăm decizia conştientă de a-i purta. Aruncarea definitivă a vechilor papuci depinde de noi. Înlăturarea defectelor de caracter depinde de Dumnezeu. Încrederea şi experienţa ne asigură că, colaborând cu naşul şi cu grupul nostru, vom şti când suntem pregătiţi să consimţim.

Din punct de vedere spiritual, suntem puşi în situaţia de a-i cere Puterii noastre Superioare – nu prietenilor, membrilor Al-Anon, preotului sau naşului – să ne ajute. Este o relaţie de unu-la-unu între noi şi Dumnezeu aşa cum Îl înţelegem noi. Credinţa de acest tip ne e străină multora dintre noi; este necondiţionată. La nivel intelectual, ştim cu toţii că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii, şi nu un Dumnezeu al fricii. Trăind alături de boala alcoolismului, credinţa ne-a fost de multe ori pusă al încercare, de aceea nu ni se cere să avem încredere în alcoolic sau în altă fiinţă umană. Dacă am avut încredere în Dumnezeu în Pasul Cinci, are vreun rost să ne îndoim de El acum? Continuarea acţiunii de către noi ne va cere curaj, precum şi aplicarea Rugăciunii pentru Seninătate.

Pentru unii membri a lucra Pasul Şase înseamnă a te ruga; pentru alţii înseamnă a vorbi cu Dumnezeu aşa cum  Îl înţeleg ei, plimbându-te pe  plajă sau într-un loc spiritual. Alţii spun că Îi scriu lui Dumnezeu o scrisoare prin care îşi afirmă bunăvoinţa şi temerile. Mesajul spiritual al Pasului Şase are un impact diferit asupra fiecărui membru. Ce e important este că suntem pregătiţi şi Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru.

Pasul Patru ne-a arătat multe lucruri pozitive despre noi, precum şi defecte, iar naşul nostru sau persoana care ne-a ascultat Pasul Cinci ne-a arătat unele caracteristici pe care nu le recunoscuserăm. Pasul Şase accentuează faptul că trebuie să consimţim să renunţăm la toate, nu  doar la câteva dintre defectele noastre de caracter. Nu există excepţii. Sloganul nostru “Lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu” este aplicabil pentru a ne completa munca în acest Pas. A ne lăsa toate defectele nu înseamnă a renunţa. E mult de lucru în Paşii de la 7 la 12. A le lăsa nu înseamnă să devii pasiv sau să nu continui să înveţi şi să te dezvolţi în program. A le lăsa înseamnă a renunţa la lupta cu voinţa proprie şi a le preda lui Dumnezeu.

Acum că ne-am recunoscut defectele, Pasul Şase ne cere să consimţim ca Dumnezeu să ni le înlăture. Am învăţat că nu putem face asta singuri. Avem nevoie de prieteni, de grupul nostru, de naş şi, înainte de toate, de o putere mai mare decât noi. Ajungem în acest punct prin pregătire, prin acţiune şi prin promisiunea unei soluţii. Cu umilinţă, suntem acum pregătiţi să ne gândim la Pasul Şapte.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa

• Am şase puncte de reper…

Mă regăsesc în faţa Pasului Şase; am mai fost aici şi sunt sigură că voi mai fi. De data asta, acum că lucrez paşii de opt ani, Pasul Şase înseamnă pentru mine şase puncte de reper – perspectivă, durere, rugăciune, răbdare, proces şi rezultat.

Perspectiva. Al doilea naş al meu mi-a descris defectele de caracter ca şi “capacităţi de supravieţuire de care nu mai am nevoie”. Această definiţie mă ajută să nu mai fiu atât de aspră cu mine, mă ajută să înţeleg că cea mai mare parte a vieţii mele aceste defecte de caracter mi-au fost de folos. Însă, de când Puterea mea Superioară vrea de la mine mai mult decât să supravieţuiesc, pot să aleg să renunţ la ele.

Durere. Atunci când cramponarea de defectele mele de caracter sau de abilităţile de supravieţuire devine mai dureroasă decât teama de a renunţa la ele, mă simt pregătită să consimt ca Dumnezeu să îmi înlăture acel defect de caracter.

Rugăciunea. Pasul Şase spune că Dumnezeu îmi înlătură toate aceste defecte de caracter, şi nu eu. Rolul meu este să mă rog pentru deschidere şi bunăvoinţă. Dumnezeu alege care dintre defecte ni le va înlătura. Eu fac doar ceea ce depinde de mine.

Răbdarea. De vreme ce Dumnezeu ţine cârma, El va alege când şi cât de repede îmi va înlătura defectele de caracter. Cu câţiva ani în urmă, când Îi ceream cu umilinţă să îmi înlăture aroganţa, Dumnezeu mi-a arătat mai întâi cât de arogant eram şi cum îmi afectase asta în mod negativ relaţiile. Am fost în stare să accept că, poate, cu umilinţă ceream asta prea devreme.

Procesul. A fi pregătit să consimt acest lucru a însemnat pentru mine un proces, un proces al durerii, în care mă plimbam prin negare, mânie, negociere şi depresie. În timp ce parcurgeam procesul durerii am consimţit ca Dumnezeu să îmi înlăture un defect sau o fostă abilitate de supravieţuire. Îmi e de folos să îmi închipui că defectul este un prieten căruia îi scriu o scrisoare de mulţumire şi de rămas bun.

Rezultatele. Atunci când mă lupt cu un defect, naşul mă întreabă “care e rezultatul?”. Cu alte cuvinte, de vreme ce îmi e greu să renunţ, “ce-a mai rămas bun din asta?”. În ultima vreme m-am luptat cu iertarea. Dacă sunt neiertător, rezultatul este că pot savura gândurile răzbunării. Pot să îmi plâng de milă pentru durerea cauzată. Pot să îmi justific acţiunile şi să rămân distant. Nu trebuie să încerc să  dezvolt o relaţie cu anumită persoană dacă sunt neiertător.

• Renunţând la puterea voinţei…

Pasul Unu ne ajută să ne dăm seama că avem nevoie de o schimbare. Paşii Doi şi Trei ne dau încredere şi credinţă într-o Putere Superioară, astfel încât să putem începe recuperarea. În Pasul Patru ne examinăm pentru a ne da seama care sunt credinţele noastre despre bine sau rău. În Pasul Cinci am admis în faţa lui Dumnezeu, a noastră înşine şi a unei alte fiinţe umane cum anume ne-am îndepărtat de la principiile noastre personale.

Acum e momentul să ne pregătim să renunţăm la aceste defecte de caracter, unele din acestea fiindu-ne tovarăşi de viaţă timp de mulţi ani. Purtăm cu noi o mulţime de bagaje în plus, precum resentimente, temeri, gelozie, autocompătimire, necinste şi învinovăţiri. Conştientizăm că acest extra-bagaj a fost o povară pentru noi şi că acum ar fi timpul să renunţăm la el. Dar, uneori, continuăm să ne agăţăm de el.

La început, când am încercat să lucrez acest Pas, am crezut că trebuie să mă refac. Credeam că va trebui să muncesc cu adevărat pentru a dobândi o metamorfoză imediată şi completă. Credeam că voi putea să îmi îndepărtez pielea ca un şarpe şi să obţin una nouă. În felul ăsta, aş fi un “Eu” nou şi diferit. Credeam că va trebui să muncesc din greu pentru că toate aceste schimbări trebuiau să mă facă perfect.

Apoi mi s-a arătat că nu sunt Dumnezeu. Tot ce îmi cere acest Pas este să consimt sau să fiu pregătit ca Dumnezeu să-mi înlăture toate defectele de caracter. Cuvântul “toate” a devenit un obstacol prea greu de trecut. Mi-am dat seama că îmi predasem deja viaţa şi voinţa în grija Lui. Cu siguranţă, puteam să Îi predau şi defectele mele de caracter. Mi-am dat seama că puteam să le predau din nou şi din nou, pentru că obiceiurile vechi mor greu. Uneori, le iau înapoi şi îmi permit să sufăr puţin, înainte de a le preda iarăşi.

Mi L-am imaginat pe Dumnezeu înlăturându-mi toate defectele de caracter dintr-o dată şi transformându-mă într-o persoană complet diferită. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva, ci a fost un proces foarte lent.

Am învăţat că atunci când ceva este înlăturat, locul său este luat întotdeauna de altceva. Dacă sapi o groapă, aerul ia locul pământului. Am învăţat să îmi înlocuiesc defectele cu calităţi. Acum am pace şi seninătate acolo unde obişnuiau să fie defectele mele.

Cu mulţi ani în urmă mi-am cumpărat primul aspirator. L-am adus acasă şi l-am pus în sufragerie, dar el n-a făcut nimic. Am încercat să îl împing prin cameră. Deşi era greu de împins, puteam totuşi să îl mut, dar mizeria rămânea tot acolo. Când l-am băgat în priză a început să bâzâie. De acolo îi venea puterea. Pentru a-l face să funcţioneze nu a trebuit decât să pun mâna pe mâner, după aceea a fost uşor.

Pasul Şase a fost asemănător. Pentru a scăpa de defectele de caracter I-am permis Puterii mele Superioare să mă ghideze. Nu puteam să fac asta doar prin puterea voinţei. Nu puteam să spun “fă Tu asta” fără a fi dispus să Îl urmez acolo unde mă ghida. Voinţa mea a însemnat să îmi recunosc defectele şi să lucrez programul cu ajutorul instrumentelor pe care le-am descoperit. Astfel, am deschis o uşă şi L-am invitat în viaţa mea.

Cum să lucrezi Pasul Şase?

Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne înlăture toate aceste defecte de caracter.

Următoarele întrebări vă pot da de gândit sau pot sta la baza unor discuţii asupra Pasului Şase.

• Am făcut primii cinci Paşi cât am putut eu de bine? Sunt dispus să mă întorc la ei şi să îi privesc din nou dacă mă simt copleşit de acesta?

• Ce am învăţat de la naşul meu sau de la un alt prieten din Al-Anon despre cum şi-au făcut ei Pasul Şase?

• Ca rezultat al Pasului Cinci, sunt recunoscător că există un Pas Şase de făcut?

• Înţeleg cu claritate conceptul de „pregătire”?

• De unde pot să ştiu dacă sunt pregătit?

• Dacă sunt gata să consimt, cum aş putea să îi predau aceste temeri lui Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu?

• Ce temeri mă opresc din a fi gata să consimt?

• Pot să Îi cer lui Dumnezeu să îmi dea bunăvoinţa de  a consimţi?

• În ce mod am încredere în Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, în lucrarea acestor Paşi?

• Sunt pregătit să renunţ la toate defectele mele de caracter? De ce sau de ce nu?

• Pe care dintre ele aş vrea să le păstrez? Ce avantaje văd în a mă agăţa de ele?

• Care dintre defectele de  caracter au şi părţi bune?

• Ce înseamnă pentru mine ca „Dumnezeu să îmi înlăture toate defectele de caracter?”

• Am încredere şi mă simt sigur că Puterea mea Superioară este aici pentru mine?

• Înţeleg de ce aceşti Paşi vorbesc doar de relaţia mea cu Dumnezeu? Ce înseamnă asta pentru mine?

• În ce fel sunt recunoscător pentru că Îl cunosc pe Dumnezeu aşa cum înţeleg eu ?

• Pot să îmi iau angajamentul de a împărtăşi într-o întâlnire Al-Anon felul în care am lucrat acest Pas?

• Cum i-am încurajat pe cei pe care îi ghidez să lucreze acest Pas?

• Pot să iau în considerare să conduc o întâlnire sau un seminar despre puterea acestui Pas?

• Ce dovezi am în viaţa mea despre bunăvoinţa Puterii mele Superioare de a-mi îmbunătăţi viaţa? Cum pot să îmi joc rolul meu?

• Îi cer anumite lucruri specifice lui Dumnezeu, mai degrabă decât să am încredere că El va şti cel mai bine care dintre defectele de caracter să mi-l înlăture?

• Cum pot să privesc astăzi toate aceste lucruri dintr-un nou punct de vedere?

• În afară de „Lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu, ce alt slogan sau instrument Al-Anon mă poate ajuta să fac acest Pas?”

Vezi şi:

Pasul 1 Al-Anon

Pasul 2 Al-Anon

Pasul 3 Al-Anon

Pasul 4 Al-Anon

Pasul 5 Al-Anon

În Pasul Patru am făcut un inventar al propriei persoane, atât al calităţilor, cât şi al defectelor. Pasul Cinci ne cere să facem ceva cu noile informaţii pe care le avem despre noi înşine: trebuie să împărtăşim natura exactă a greşelilor noastre cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu o altă persoană.

Pasul Cinci ne cere sinceritate faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi. E drept că am avut nevoie de curaj pentru a lista temerile si resentimentele, cele făcute şi nefăcute, pe o bucată de hârtie, dar pentru a le recunoaşte în faţa cuiva e altceva. În Al-Anon se spune că suntem la fel de bolnavi ca şi secretele noastre. Viaţa din casa unui alcoolic e, de obicei, păstrată în mare secret; mulţi dintre noi am fost învăţaţi să nu ne spălăm rufele murdare în public. În Pasul Cinci începem să ne despovăram de secretele noastre. Acest Pas nu ne cere să ne arătam greşelile lumii întregi, ci inimilor noastre, lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi şi unui prieten de încredere. Pasul Cinci ne oferă ocazia de a vorbi despre lucruri într-o manieră sănătoasă, mai degrabă decât să ne arătam drept martiri în faţa oricui ne iese în cale.

Prima sarcina e să ne recunoaştem greşelile în faţa Puterii noastre Superioare. După ce am făcut Paşii Doi şi Trei am ajuns să Îl înţelegem pe Dumnezeu ca fiind iubitor, plin de compasiune şi lipsit de criticism. Mai ştim că Dumnezeu ne poate ajuta dacă şi noi suntem dispuşi să primim ajutor. Putem începe să lucrăm Pasul Cinci prin a vorbi cu Puterea Superioară despre ceea ce am descoperit în Pasul Patru. Ştim că nu Îi spunem nimic nou lui Dumnezeu, dar această recunoaştere deschisă ne permite să ne apropiem de Puterea Superioară şi să ne facem cunoscută munca şi bunăvoinţa de a ne vedea pe noi aşa cum suntem în realitate. Mulţi dintre noi simt un fel de eliberare atunci când se simt iubiţi şi acceptaţi, în ciuda greşelilor lor.

Următoarea parte a Pasului Cinci este să recunoaştem aceste lucruri şi faţă de noi înşine. Pentru unii e mai uşor să facem acest lucru în faţa lui Dumnezeu decât în faţa noastră. Atunci când ne uităm la noi cu sinceritate, fără a ne scuza sau a-i acuza pe ceilalţi pentru comportamentele noastre, ne dăm seama de cât de mult ne-am amăgit şi ne-am justificat. În această fază putem fi tentaţi să ne condamnăm pentru problemele pe care le-am creat. E important să ne amintim să ne iubim şi să ne acceptăm necondiţionat, exact aşa cum face Puterea noastră Superioară. Încercăm să ne dezvoltăm pornind de la ceea ce suntem în momentul de faţă; nu are nici un sens să ne “biciuim” pentru trecut. Pasul Cinci nu ne cere să facem nimic în legătura cu acţiunile noastre trecute; tot ce ni se cere acum e să le privim drept în faţă şi să le recunoaştem ca fapte.

Recunoaşterea în faţa lui Dumnezeu şi a noastră înşine nu e de ajuns; trebuie să ne depăşim izolarea şi să ne împărtăşim greşelile cu o altă fiinţă umană. Şi acest pas poate fi dificil de făcut, atât timp cât fiecare recunoaştere a greşelilor noastre a atras după ea critici şi acuzaţii. A face acest lucru acum ni se poate părea ca şi cum am cere să fim respinşi. A ne recunoaşte cele mai întunecate secrete în faţa cuiva înseamnă să avem încredere în acea persoana şi în valoarea noastră ca fiinţe umane. A învăţa să avem încredere este un instrument esenţial în recuperare şi care ne poate elibera şi reda seninătatea.

Pe când ajungem la Pasul Cinci, se presupune că am dobândit deja un anumit grad de încredere. I-am ascultat pe alţii vorbind deschis şi fără teama în timpul întâlnirilor şi am văzut că au fost primiţi cu dragoste. Până acum, am vorbit şi noi în timpul şedinţelor, ne-am găsit un naş, ne-am exersat încrederea faţă de ceilalţi prin împărtăşirea unor adevăruri despre noi şi, poate, suntem pregătiţi acum să-i împărtăşim unei alte fiinţe umane cele mai ascunse secrete ale noastre. E posibil să ne cuprindă teama şi neliniştea pe măsură ce ne apropiem de aceasta sarcină, dar trebuie să avem convingerea că e ceva necesar pentru recuperarea noastră.

Trebuie să alegem cu grijă persoana în care să avem încredere. Experienţa a arătat că e mai bine să nu alegem pentru asta soţul, partenerul, un membru al familiei sau alcoolicul. Ei ne sunt fie prea apropiaţi, fie prea implicaţi în evenimentele ce vor fi discutate. Nu vrem să alegem nici pe cineva care ar putea fi rănit de versiunea noastră asupra unor întâmplări. Avem nevoie de cineva care nu e implicat în viaţa noastră particulară, care poate păstra o confidenţă şi care poate asculta cu empatie. Avem nevoie de cineva care nu ne va critica, dar care va fi în stare să ne sugereze orice omisiune evidentă sau să ne dea părerea lui în ceea ce priveşte efectul greşelilor noastre asupra noastră. Putem să îl rugăm să ne arate orice tipar în comportamentele noastre sau defectele care însoţesc o anumită calitate pe care o avem.

Nu căutăm pe cineva care să ne spună cum să ne rezolvăm problemele, ci mai degrabă pe cineva care să fie un “martor” iubitor şi care să ne ofere părerea sa faţă de călătoria noastră spirituală, care să aprecieze ceea ce facem şi dezvoltarea noastră. Înainte de a ne decide asupra cuiva, unii dintre noi se roagă şi meditează, căutând îndrumarea Puterii Superioare, mai ales dacă riscul şi încrederea ne sunt noi.

Mulţi membri apelează la naşul lor, alţii aleg un prieten, un duhovnic, un consilier sau chiar o cunoştinţă. Indiferent dacă îl alegem pe naşul nostru sau nu, sprijinul şi ghidarea lui ne poate ajuta să găsim persoana potrivită pentru asta. Ce e important e să avem încredere în persoana aleasă şi ca aceasta să păstreze totul în totală confidenţă.

Odată ce am ales pe cineva, trebuie să trecem la acţiune. Punem mâna pe telefon, adresăm cererea şi stabilim o întâlnire pentru a ne face cunoscut inventarul. Locul trebuie să ne ofere intimitate – poate fi o cameră a locuinţei noastre, un birou, o masă discretă la restaurant, plaja, un parc, o plimbare – orice credem că ni se potriveşte mai bine -, si suficient timp pentru a discuta. S-ar putea să fie nevoie de mai multe întâlniri.

E esenţial să fim cât se poate de oneşti pe tot parcursul Pasului Cinci. Ar putea fi util să Îi cerem ajutorul Puterii Superioare înainte de a începe să vorbim. În timp ce ne împărtăşim inventarul, nu vrem să negăm sau să ne scuzăm greşelile, ci să ajungem să le înţelegem şi să le acceptăm. Ne privim cu sinceritate trecutul şi, prin recunoaşterea greşelilor noastre, ne luăm angajamentul de a ne continua dezvoltarea şi schimbarea.

E important să explorăm mai mult decât lista întâmplărilor, inclusiv “natura exactă a greşelilor noastre”. Vrem să ajungem să ne cunoaştem mai bine; pentru asta, ne analizăm faptele şi cauzele lor. Fără să ne scuzăm comportamentele, încercăm să ne dăm seama ce nevoie fundamentală sau temere a stat la baza acţiunii noastre. Luate în context, multe dintre comportamentele noastre aveau sens în acel moment. De exemplu, au fost experienţe când neîncrederea era justificată; poate că am avut de-a face cu oameni sau fapte ieşite de sub control sau periculoase. Mecanismele defensive pe care le-am învăţat ne-au fost de folos în situaţii în care a fost implicat alcoolicul sau în alte ocazii nesănătoase, dar acum nu ne lasă să trăim fericiţi şi senini. Ne putem da seama de aceste defense fără să ne condamnăm pentru că le-am folosit. Confidentul nostru ne poate ajuta să înţelegem natura exacta a greşelilor noastre. Pe parcurs ce povestim, ne dăm seama că mai trebuie să ne gândim şi să medităm la anumite probleme. În orice caz, facem tot ce putem în acel moment – şi mergem mai departe.

Atunci când terminăm Pasul Cinci, încheiem o sarcină dificilă şi învăţăm mai multe despre noi şi despre acţiunile noastre. Unii dintre noi simt o mare uşurare atunci când ne despovărăm. Descoperim că nu suntem singuri şi că nu suntem cele mai rele persoane din lume, cum probabil am crezut până acum. Indiferent dacă obţinem o mare eliberare sau doar începem să acceptăm, Pasul Cinci ne apropie de Puterea noastră Superioară şi ne ajută ca, pe parcursul călătoriei noastre spirituale, să învăţăm să avem încredere atât în Dumnezeu, cât şi în alţi oameni.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa

¤ O experienţă puternică…

După ce am terminat Pasul Patru, naşul meu mi-a sugerat să mai aştept un pic până să încep Pasul Cinci. Mi-a spus că puteam face acest Pas în oricare fel aş fi vrut, spunându-mi la rândul ei câteva dintre modurile în care îl făcuse ea cu alte persoane. Am decis să îi  citesc Pasul Patru, bucată cu bucată. Ne întâlneam în fiecare săptămâna pentru una-doua ore, până când l-am terminat de citit.

Am trecut printr-o varietate de sentimente în acele săptămâni de citit şi împărtăşit; uneori mergeam acasă tensionată, copleşită sau confuză; alteori eram uşurată sau uimită. Deşi avusesem experienţa unor ani întregi de ajutor profesionist, niciodată nu simţisem o asemenea acceptare şi suport.

A fost prima mea experienţă de dragoste necondiţionată; vroiam să îl plătesc pe naşul meu pentru tot timpul pe care mi-l acordase, vroiam să o invit la masă sau să îi cumpăr un cadou, dar mi-am dat seama că nu era cazul. Experienţa Pasului Cinci mi-a dovedit că Al-Anon se referă la a da fără să aştepţi rezultate, să asculţi şi să fii prezent pentru cineva care învaţă stilul de viaţă Al-Anon.

Din această puternică experienţă am încă multe de învăţat despre temele de bază ale recuperării mele: răbdare, izolare şi detaşare. Totuşi, ea mi-a oferit mai multă răbdare şi o mai bună acceptare a  celorlalţi, dar şi a mea; ea m-a învăţat cum să mă orientez spre lume, cum să îmi împărtăşesc sentimentele,  mi-a arătat cum să îmi dezvolt relaţia cu Puterea Superioară pe care alesesem să o numesc Dumnezeu. Mă simt mult mai apropiată de oameni, sunt în stare să îi las pe ceilalţi să îşi trăiască viaţa fără să îi bat la cap cu sfaturile mele, chiar atunci când acasă sunt mari probleme sau chiar posibile pericole.

Atunci când mă simt împotmolită, mânioasă sau confuză, lucrez din nou Pasul Patru. Mă ajută să îmi caut rolul meu în tot haosul din jurul meu. Cu experienţă şi timp, am învăţat că Paşii Patru şi Cinci m-au ajutat să îmi accept o grămadă de trăsături umane pe care toţi oamenii le au. Am găsit confort şi uşurare în a renunţa la nevoia de a fi perfect şi în a deveni mai uman. Ştiu că Dumnezeu îmi va da răspunsurile. Nu mai trebuie să cred că sunt singur în nici o clipă a vieţii mele. Al-Anon  mi-a consolidat fundamentul spiritual al recuperării prin Paşii Patru şi Cinci. Ei m-au purtat către trezirea mea spirituală.

¤ Nu mai trebuie să am secrete…

Pasul Cinci a fost o experienţă a umilinţei pentru mine. A admite în faţa lui Dumnezeu, a mea şi a unei alte persoane natura exactă a greşelilor mele m-a ajutat să scap de toate secretele care mă îndepărtaseră de seninătate. A admite în faţa lui Dumnezeu a însemnat să îi împărtăşesc Puterii Superioare ceva ce făcusem şi care rănise pe altcineva. A admite în faţă mea a însemnat că nu mă mai aflam în negare faţă de greşelile mele. A admite în faţa unei alte persoane a însemnat că secretele mele erau acum “în aer liber” şi că puteam să mă gândesc mai bine asupra unor lucruri alături de altcineva.

Pentru că în grupul meu se studiase broşura referitoare la “năşit”, mi-am dat seama de cât de important e un naş atunci când lucrezi acest Pas. Îi auzisem pe alţii despre cum îşi aleseseră persoana de care au avut nevoie în Pasul Cinci. Căutam pe cineva puternic şi am încercat să aud ce spuneau cei care lucraseră deja Paşii.

A aplica Pasul Cinci în viaţa mea nu a fost ceva uşor de făcut. Atunci când am lucrat acest Pas cu naşul meu, mă simţeam de parcă Puterea Superioară era acolo cu mine, ascultându-mă în timp ce îmi recunoşteam greşelile. Cel mai uşor mod de a-l aplica a fost să am un naş care era dispus să mă asculte. Fără el, Pasul meu Cinci nu ar fi fost complet. Unul dintre avantaje a fost conştientizarea treptată a progresului meu în program. Prin admiterea greşelilor mele şi învăţând din experienţele mele, nu mai trebuie să am secrete care să îmi sacrifice seninătatea.

¤ Mi-am luat un angajament personal…

Nu a fost nici o problemă pentru mine să fac primele două părţi ale Pasului Cinci – recunoaşterea în faţă lui Dumnezeu şi a mea. Cea de a treia parte, recunoaşterea în faţă unei alte persoane a naturii exacte a greşelilor mele, a fost o problemă.

Recunoaşterea în faţa lui Dumnezeu şi a mea au fost acte personale. Admiterea în faţa unei alte persoane era o chestiune publică. Petrecusem o viaţă întreagă ascunzându-mi viaţa. Acum mă găseam în postura de a deveni dintr-o dată adult. A trebuit să fac un pas uriaş către maturitate, dincolo de rolul de copil-victimă pe care îl jucasem atât de mult timp. Aceste descoperiri m-au făcut să văd că mai aveam de muncit la mine însămi înainte de a putea să fac şi ultima parte a Pasului Cinci. Aveam nevoie de mai multe informaţii, astfel încât să învăţ tehnici de dezvoltare. Trebuia să fac nişte exerciţii cu mine însămi înainte de a putea să încep să recunosc în faţa unei alte persoane care a fost natura exacta a greşelilor mele. A trebuit să recunosc că timpul, răbdarea şi toleranţa au fost “ajutoarele” mele.

Unul dintre exerciţiile pe care le-am făcut a fost să îmi iau un angajament personal. Am ales să citesc şi să învăţ cei 12 Paşi şi, apoi, să îi pun în aplicare. Asta a însemnat că mi-am luat un angajament iniţial, pe care mi l-am reînnoit periodic. Nu vroiam să uit ce anume făceam. Nu vroiam să alunec într-o falsă complacere  şi să uit scopul şi intenţia programului meu.

Am recunoscut că nu aş fi putut să fac programul de una singură; nu putea să îmi “iasă” decât cu ajutorul celorlalţi. Ştiam cu certitudine că nici înainte nu îmi ieşise nimic de una singură! Am decis să îmi iau angajamentul de a participa la întâlnirile Al-Anon în mod regulat şi de a citi meditaţiile zilnice din Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon şi Curajul de a schimba: Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon II.

A trebuit să caut informaţii şi sprijinul celorlalţi membri Al-Anon. Trebuia să vorbesc cu alţii, dar şi cu naşul meu. Astfel, puteam să văd lucrurile în perspectivă. Timp de cinci ani nu am reuşit să găsesc un naş care să se potrivească nevoilor mele. Asta nu m-a făcut însă să mă opresc din căutat. Între timp, am continuat să merg la întâlniri şi să-mi lucrez programul cât puteam de bine.

Ca rezultat al programului, am învăţat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce îmi oferise Puterea Superioară. Pentru a-mi exprima această recunoştinţă, ştiam că va trebui să îi returnez programului ceea ce îmi dăruise. Am început prin a face diferite servicii; am devenit reprezentant al unui grup pentru a putea servi la nivel regional.

Atunci când am reuşit să prind pe deplin înţelesul programului Al-Anon, am putut să mă accept ca pe o persoană matură; apoi am fost în stare să fac a treia parte a Pasului Cinci – să admit în faţă lui Dumnezeu, a mea şi a unei alte persoane…

¤ Cineva mi-a ridicat o greutate de pe umeri…

Prima parte a Pasului Cinci este să recunoşti în faţa lui Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu ştie toate lucrurile, ştiam că nu Îi puteam ascunde lucruri despre mine. Însă, chiar dacă le ştia, eu tot trebuia să îmi admit greşelile faţă de El, astfel încât să le ştiu şi eu.

Următoarea parte a Pasului Cinci este să admitem în faţă noastră. Eram expert în a-mi justifica modul de a mă comporta; puteam să “spăl” lucrurile chiar şi în ochii mei. Când mi-am scris inventarul şi am văzut totul negru pe alb, a trebuit să mă las cuprins de adevărul despre mine însămi.

A recunoaşte în faţa mea nu a fost deloc uşor, însă partea grea abia venea.  A recunoaşte natura exactă a greşelilor mele în faţa unei alte persoane, ultima parte a Pasului Cinci, era, întradevăr, dificil. Am fost învăţată să nu îmi spăl rufele murdare în public, să nu îi las pe ceilalţi să afle diverse chestii despre mine, ori nu mă vor mai plăcea. Totuşi, Pasul Cinci îmi cerea să fac asta.

În întâlnirile Al-Anon am auzit sugestia să găsesc o persoană care să cunoască programul Al-Anon, să îl înţeleagă, care să aprecieze ceea ce făceam. Mi s-a sugerat să aleg pe cineva în care aveam încredere, astfel încât să fiu sigură că nu va repeta în faţa nimănui ceea ce îi voi spune eu. Mi s-a spus că acesta era Pasul meu Cinci şi că fusese creat astfel încât să mă simt mai bine. Am avut multe de spus pentru a face să dispară nodurile din stomac. Momentul şi locul Pasului meu Cinci au fost importante; a trebuit ca, împreună cu cealaltă persoană, să facem aranjamentele, astfel încât să avem suficient timp. A mai fost nevoie să mă asigur că vom avea suficientă intimitate şi că nu vom fi întrerupţi.

Atunci când mi-am făcut Pasul Cinci am descoperit că lucrurile îngrozitoare pe care le credeam despre mine nu erau atât de gigantice pe cât mă gândeam. Cealaltă persoană îmi spunea frecvent: “Da, şi eu am făcut asta” sau “Îmi amintesc că mă simţeam la fel”.

Pasul Cinci a fost o experienţă spirituală pentru mine. Mi-am dat seama că nu eram atât de rea pe cât credeam. Mai mult, mi-am dat seama că nu eram decât o fiinţă umană şi că făcusem multe greşeli normale pentru oameni. Pe de altă parte, putând să vorbesc despre ele, mi-a dispărut vinovăţia şi teama, le-au diminuat.

Din Pasul Patru şi Cinci am aflat  multe lucruri bune despre mine. Defectele de caracter pe care mi le găsisem au fost însoţite de suficientă lumină, astfel încât să facă să dispară frica. Teama pe care o simţeam înainte de a face Pasul Patru a fost ca şi cum aş fi făcut curat în casă. Când deschideam uşa unui dulap şi găseam câte o chestie înfricoşătoare cu ochi mari, puteam să trântesc uşa dulapului. Înăuntrul meu ştiam că ceea ce era în dulap va rămâne acolo. Teama mea continua să crească. În cele din urmă, când îmi adunam suficient curaj şi deschideam uşa dulapului, puteam să vâr o mătură în dulap şi să scot monstrul . Când mă uitam la el în lumină, puteam să văd că nu era decât o cârpă cu doi nasturi în partea de sus. Apoi, chiar dacă o puneam înapoi în dulap, nu îmi mai era teamă de ea. Puteam să îi fac faţă.

Pasul Cinci m-a eliberat. Mă simt de parcă cineva mi-a ridicat o greutate de pe umeri. Mă mai simt şi foarte curată. Împărtăşirea Pasului Cinci m-a ajutat şi să îmi ridic stima de sine.

Cum să lucrezi Pasul Cinci?

“Am admis în faţa lui Dumnezeu, a noastră înşine şi a unei alte fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre.”

Atunci când ne pregătim să ne recunoaştem greşelile, ne putem pune următoarele întrebări sau le putem folosi ca teme ale unor discuţii de grup.

• Dacă am terminat inventarul Pasului Patru, cum mă simt faţă de împărtăşirea unor detalii din viaţa mea cu o altă persoană?
• În ce domenii ale vieţii mele sunt dispus să fiu complet onest?
• Care sunt avantajele pe care le-aş putea avea din recunoaşterea greşelilor mele?
• Înţeleg eliberarea “vindecătoare” pe care mi-o poate aduce recunoaşterea sinceră a greşelilor mele?
• Cum mă aştept să mă simt atunci când îmi voi recunoaşte greşelile?
• Sunt pregătit să renunţ la aceste aşteptări şi să Îl las pe Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, să aibă grija de cele mai bune rezultate pentru mine? Cum pot să ştiu?
• Dacă nu mă simt pregătit să fac încă Pasul Cinci, mai am oare nevoie să lucrez la Paşii Unu, Doi, Trei şi Patru?
• Sunt dispus să îmi împart inventarul în lucruri pe care le pot recunoaşte, lucruri pe care aş putea să le recunosc şi lucruri despre care cred că “În nici un caz! N-aş putea să fac asta niciodată!”, şi apoi să încep cu lista celor “posibile”?
• Îmi e teamă să îmi recunosc greşelile în faţa Puterii mele Superioare? De ce?
• Cu cine anume din program aş putea să discut temerile mele despre Dumnezeu?
• As putea să fac o listă cu temerile mele şi apoi să le predau? Care sunt temerile mele?
• Cum ar putea să mă ajute recunoaşterea greşelilor mele în faţa lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu?
• Pot să admit că nu sunt perfect? Cum aş putea să mă opresc din a încerca să fiu?
• Cum încerc să mă scuz pentru răul pe care e posibil să îl fi făcut?
• Cu cine voi discuta Pasul Cinci? Care calităţi m-au făcut să îl /o aleg? Am încredere în ea/el?
• Eu am unele dintre aceste calităţi? Le-am listat în coloana trăsăturilor mele pozitive?
• Ce m-ar putea opri din a avea încredere în cineva? Pot să îmi împărtăşesc aceste temeri cu o altă persoană?
• Cum anume mă opreşte dorinţa mea de a fi perfect din a crede că cineva ne poate iubi necondiţionat, chiar după ce va auzi Pasul nostru Cinci?
• Cum anume mă poate ajuta recunoaşterea naturii exacte a greşelilor mele în faţa unei alte persoane să îmi întărească abilitatea de a mă cunoaşte mai bine?
• Cum anume m-am izolat? Cred că împărtăşirea acestui Pas cu o altă persoană mă poate elibera din această izolare?
• Ce nu vreau să îi spun unei alte persoane? Pot să încep de aici?
• E posibil ca sinceritatea şi recunoaşterea greşelii să aibă consecinţe pozitive? Care anume?
• Pot să îmi aduc aminte de o situaţie în care cineva şi-a recunoscut o greşeală în faţa mea şi eu l-am înţeles, fără a-l judeca?
• Ce anume am învăţat din Pasul Cinci despre natura exactă a greşelilor mele?
• Ce am aflat despre frică? Despre sinceritate? Încredere? Acceptare?
• Cum m-am simţit după recunoaşterea în faţa lui Dumnezeu? Dar în faţa mea? Dar în faţa unei alte persoane?
• Dacă e cazul, ce anume am omis? Dacă am terminat Pasul Cinci, ce simt? S-a schimbat ceva? E mai bine?

Vezi şi Pasul 4 Al-Anon

Pasul 3 Al-Anon

Pasul 2 Al-Anon

Pasul 1 Al-Anon

Paşii Unu, Doi si Trei ne-au învăţat despre boala alcoolismului, ne-au învăţat că suntem neputincioşi în faţa acestuia şi că o Putere mai mare decât noi înşine ne poate reda sănătatea mentală, dacă dorim acest lucru. Ca şi cum am urca pe o scară, am ajuns la treapta următoare – un Pas către autodescoperirea spirituală. În câteva cuvinte simple, Pasul Patru ne provoacă să ne privim pe noi înşine, atât din punct de vedere al calităţilor, cât şi al defectelor.

Membrii Al-Anon din toată lumea au experimentat puterea pe care o oferă acest pas. Folosind experienţa colectivă a membrilor, învăţăm că nu există un mod anume de a face acest Pas. Ni se spune în mod repetat că singura cheie a acestui Pas este cea de a-l face efectiv. Mulţi au făcut acest Pas doar pentru că li s-a spus că îi va ajuta în recuperare. Alţii au încercat să facă acest Pas fără ajutorul unui prieten sau al unui naş şi, din frică, l-au abandonat. Cerându-i voinţă Puterii Superioare, lucrând alături de un naş, citind literatura, discutând la întâlniri despre acesta, membrii vor putea continua incredibila călătorie către auto-cunoaştere. Ni se spune să “abordăm” Pasul Patru cu dragoste faţă de noi înşine, cu bunătate, sinceritate şi echilibru.

Decizia de a ne lăsa viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu e demonstrată atunci când acţionăm prin facerea acestui inventar moral. Cuvântul “amănunţit” are un impact important; el ne spune că va fi nevoie să facem nişte “investigaţii” în trecutul nostru, în căutarea acelor aspecte care fac parte din “masca” noastră. Atunci când ne pierdem cheile, le căutam până le găsim sau până ne convingem că le-am pierdut pentru totdeauna. La fel trebuie să fie şi căutarea caracterului nostru. De aceea trebuie să ne dăm seama că e important să scriem Pasul Patru. Dacă e normal să facem o listă de cumpăraturi înainte de a merge la magazin, nu e logic ca, pentru ceva atât de important ca studiul personal al vieţii noastre, să păstrăm o anumită “documentaţie”?

Studiind cuvintele acestui Pas, ajungem la cuvântul “fără frică”. Unii membri spun că frica face ca anumite aparenţe să pară adevărate. Ce alt mod de a afla dacă ne e teamă de realitate sau de o iluzie decât să “plonjăm” direct în frică? Listarea lucrurilor de care ne e frică este un alt mod de a începe inventarul moral. Până nu vom face acest inventar nu vom şti care trăsături de caracter ne împiedică în recuperarea noastră. “Fă-l, pur şi simplu”, ni se spune de multe ori. Nu trebuie să îl facem perfect, vom avea timp să îl facem din nou. Daca nu începem, nu vom putea schimba nimic. Atunci când examinăm cu curaj şi atenţie “unde ne aflăm”, uşa schimbării se va deschide.

În final, citim că e vorba de un “inventar moral al propriei persoane”. Auto-analiza cerută de inventarul moral amănunţit si fără frica este un pas esenţial înspre recunoaşterea responsabilităţilor noastre şi în găsirea modului adecvat, sănătos de a ne elibera de experienţele fizice, emoţionale şi spirituale. Putem începe prin a scrie despre oameni şi situaţii faţă de care avem resentimente sau în care nu avem încredere. Scrisul devine foarte important pentru că puţini dintre noi îşi pot aminti incidentele şi oamenii care ne-au afectat. Scrisul ajuta şi să ne detaşăm înainte de a ne explora comportamentul şi ceea ce spune el despre noi.

Un membru Al-Anon întreba de ce trebuie să îşi scrie Pasul Patru dacă ea discutase anterior cu un profesionist despre toate problemele ei. Un membru cu “vechime” i-a răspuns că şi ea crezuse acelaşi lucru, dar că a ascultat îndrumarea naşului ei şi a început să îşi scrie gândurile. Altfel, a putut sa se îndepărteze de anumite situaţii si sa  se perceapă mult mai clar. A recunoscut ca ea analiza programul Al-Anon la nivel intelectual prin prisma primilor trei paşi, dar că acum experimentează o noua conştiinţă asupra propriei persoane, dar si asupra numeroşilor alcoolici din viata ei.

Altcineva spunea ca a auzit ca multe dintre problemele pe care le au cei care trăiesc alături de un alcoolic sunt legate de martirizare, manipulare, control şi “maternisme”. Scriind lucrurile legate de aceste aspecte, a început să le folosească drept punct de orientare pentru inventarul ei. Mai spune că în ultima vreme dorise să examineze cu atenţie câteva întâmplări şi persoane; a pus cate un “+” sau un “-” in dreptul fiecăreia, în funcţie de felul în care credea că acel lucru îi afectase viaţa. Apoi a scris pe scurt ce anume ar fi vrut să facă diferit şi cum avea de gând să aplice principiile Al-Anon. Experienţa Pasului Patru i-a oferit o nouă libertate şi acum crede despre ea că este o persoană bună, cu valori si, mai important, este respectată de familie şi prieteni.

Ghidul pentru Progres este un instrument pe care mulţi membri Al-Anon îl folosesc pentru a-şi începe inventarul si pentru a-si măsura evoluţia. Un naş spunea că îi încurajează pe cei pe care îi ghidează să îşi cumpere în fiecare an un astfel de Ghid. Majoritatea rămân uimiţi să vadă cât de mult s-au dezvoltat în ultimul an. Tot el spunea ca această dezvoltare are loc doar dacă răspunsurile date vor fi narative, şi nu prin “da” sau “nu”. Acestea din urmă nu sunt nici relevante, nici detaliate şi nici fără teamă.

Şi grupul Alateen a completat un astfel de ghid pentru Pasul Patru, ghid folosit şi de membrii Al-Anon. Acesta îi încurajează pe membri să îşi deseneze sentimentele, lucru ce poate să îl pună în încurcătură pe un adult văzând că i se cere să îşi deseneze atitudinile, stima de sine, dragostea, responsabilitatea, relaţiile şi sentimentele. Ce trebuie menţionat e că nu i se cere nimănui să devină un artist plastic sau să le deseneze perfect.

Cel mai uşor mod de a face Pasul Patru este de a “Păstra simplitatea”. O întâlnire de Pas Patru înseamnă că fiecare membru să ia o foaie de hârtie şi să o împăturească în două. Fiecare trebuie să îşi scrie pe o jumătate de hârtie calităţile, iar pe cealaltă jumătate defectele de caracter – cerinţa este ca ambele liste să fie egale în lungime. Grupul încurajează discuţiile despre dificultăţile ce pot să apară.

In studierea Pasului Unu am învăţat că noi nu am cauzat boala alcoolismului, că nu o putem controla şi nici trata; ne-am gândit şi la felul în care acţiunile noastre au putut contribui la aceasta boală, chiar dacă unele dintre ele au fost admirabile şi justificate, iar altele jenante şi fără scuze. Multor membri le-a fost mai uşor să “disece” aceste acţiuni în Pasul Patru prin împărţirea lor in patru coloane: cauză, control, putinţa de a trata şi contribuţii: “am cauzat eu problema? cum am încercat sa o controlez? Pot sa o vindec? Au contribuit aceste acţiuni la problema mea?” E posibil ca anumite acţiuni să nu le putem încadra în toate coloanele. O ultima coloană intitulată “Comentarii” poate fi adăugată pentru a scrie acolo numele unor persoane implicate în acele evenimente, cum au afectat acestea relaţiile, cum anume ai proceda in prezent, folosind instrumentele Al-Anon.

Orice ajutor – din partea naşului, a grupului sau a unui alt membru care a făcut deja Pasul Patru – e binevenit. Viaţa alături de un alcoolic îţi poate distruge stima de sine. Membrii bolnavi ai familiei noastre ne “scot pe ochi” greşelile din nou şi din nou, până când ne va fi teamă să facem acest inventar. Nu acesta e scopul Pasului Patru. Dacă vedem că începem să ne inventariem doar greşelile, atunci poate ar fi bine să ne întoarcem la primii trei paşi până când vom avea suficientă acceptare şi încredere în ajutorul Puterii noastre Superioare, astfel încât să putem aborda Pasul Patru cu dragoste, bunătate, sinceritate si echilibru. E esenţial ca inventarul nostru să includă atât calităţile, cât şi defectele noastre de caracter.

Se spune deseori la întâlniri că raţionalizarea şi justificarea pot să ne fie în acelaşi timp cei mai buni prieteni si cei mai mari duşmani. Putem ajunge să ne dăm seama că l-am acuzat pe alcoolic de toate problemele noastre şi că ne-am scuzat folosindu-ne de raţionalizări. E posibil ca noi sa ne cunoaştem greşelile care nu se “potrivesc” cu valorile noastre. Dacă credem că ne lipseşte curajul, putem să i-l cerem Puterii Superioare şi să ne amintim de el cu ajutorul unui coleg de grup.

Care e cea mai bună formă pentru Pasul Patru? Oricare! Va fi perfect de prima dată? Probabil că nu. Dar asta nici nu contează. Ce e important e că prin completarea acestui pas o dată, de două ori, de trei ori, etc., ajungem să aflăm despre noi lucruri pe care nu le ştiam înainte. Unii compară Pasul Patru cu curăţarea unei cepe: înlăturând fiecare coajă pe rând, ajungem la “inima” ei. Nu e important cum îl facem, ci să îl facem. A face Pasul Patru este un act de dragoste faţă de propria persoană pentru că ne ajută să nu ne mai concentrăm asupra alcoolicului şi ne încurajează să ne acordăm puţin timp şi atenţie şi nouă – singurele persoane care ne pot ajuta.

Finalul sugerat pentru încheierea întâlnirilor Al-Anon este: “Noi nu suntem perfecţi… După un timp, vei descoperi că, deşi poate nu îţi va plăcea totul la noi, ne vei iubi într-un mod special, acelaşi mod în care noi te iubim deja.” Acţiunea Pasului Patru ne oferă curajul şi permisiunea de a ne iubi pe noi înşine. Uşa ne e acum deschisă spre noi orizonturi de dezvoltare şi trezire spirituală, lucruri pe care nu le-am mai experimentat până acum.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa

¤ Îndreptându-mă către lumină…

Multă vreme nu am făcut decât să mă gândesc la a face Pasul Patru. Mai târziu cineva mi-a sugerat să încerc să răspund unei singure întrebări pe zi din Ghidul pentru Progres. Mi s-a părut o idee suficient de rezonabila încât să mă apuc de treabă.

Ştiam că Al-Anon ne recomandă să ne concentrăm asupra noastră. Ce m-a atras la Pasul Patru a fost posibilitatea de a descoperi părţi din mine despre care nu ştiam că există. Experienţa celorlalţi membri mi-a fost de foarte mare ajutor. Auzisem că e înţelept să vin în timp la grup şi să fac primii trei paşi înainte să fac un inventar. Deşi pasul îţi cere să faci un inventar fără frică auzisem că s-ar putea să mai am câteva temeri. Unii comparau Pasul Patru cu deschiderea unei uşi. A unui dulap ce fusese închis pentru mult timp, sau cu privitul într-o oglinda care o tot evitam. Ei sugerau că e de folos să ai un naş de încredere, precum şi ajutorul altor membri din grup.

Deşi Ghidul pentru Progres a fost un mod de a face Pasul Patru, el nu a fost singurul. Unii membri spuneau că ei si-au scris autobibliografia şi că apoi au căutat situaţii sau teme care se repetau. Alţii si-au scris o listă a resentimentelor. Cel mai bun lucru dintre toate  este că nu trebuia să fac Pasul Patru singură, ceream ajutor în timpul întâlnirilor si la telefon. Am fost încurajată să îmi notez gândurile ori de cate ori credeam că ar trebui să o fac. Mi s-a cerut şi să mă gândesc dacă atitudinile sau credinţele mele despre viaţă serveau intereselor mele.

În timpul întâlnirilor mi-am putut da seama cum îmi fusese afectat modul de viaţă de către boală. Am început să văd cum dorinţa de a controla, de a-i mulţumi pe oameni, frica şi alte defecte îmi blocaseră calea spre seninătate. Am văzut şi unele dintre calităţile mele pe care trebuia să mi le conştientizez şi să le respect. Dar înainte de toate am învăţat că trebuie să fiu sinceră, deschisă şi să am voinţă pentru a descoperi cine sunt cu adevărat. Sinceritatea mă ajută să evit, să îmi scuz defectele de caracter sau comportamentul. Nu puteam să justific ceea ce făcusem, doar pentru că „meritau asta pentru ce mi-au făcut mie”. Din ce auzisem, celorlalţi le era dificil să facă faţă lucrurilor negative despre ei înşişi. Cu toată sinceritatea, în cazul meu existau aspecte pozitive care erau foarte greu de acceptat.

Trebuia să am o minte deschisă fără a încerca să judec în ceea ce privea examinarea vieţii mele. Pasul Patru nu este o ocazie pentru a-ţi manifesta ura faţă de tine sau autocritică intensă. Programul sugerează mai degrabă să fac inventarul şi nu să îmi etichetez caracteristicile ca fiind bune sau rele. Nu era cazul să îmi micşorez comportamentele spunând că nu erau chiar aşa de rele şi nici să îmi exagerez situaţia spunând că a fost cea mai rea posibilă. O minte deschisă m-a ajutat să îmi văd problemele din viată în adevărata lor perspectivă, să iau în considerare rolul pe care l-am jucat în problemele mele. Aveam nevoie să mă uit la acele lucruri care m-au împotmolit. Aveam nevoie de bunăvoinţa de a face faţă lucrurilor – acele lucruri din trecut care mă bântuiau şi altele pe care aş putea să le descopăr la mine şi să nu îmi placă. Aveam nevoie de bunăvoinţă de a-mi recâştiga puterea. Aveam nevoie de bunăvoinţa de a simţi sentimente îndelung îngheţate – oricare ar fi ele. Aveam nevoie de bunăvoinţa de a încerca o nouă cale. Aveam nevoie şi de deschiderea de a mă vedea pe mine altfel, să las deoparte rolurile şi să văd alcoolismul ca pe o boală care mi-a afectat viaţa.

Inventarul Pasului Patru a fost o încercare formidabilă; ar fi fost mai uşor să mă ascund şi să mă izolez. Puteam continua să neg adevărurile neplăcute şi dureroase. Frica era mereu prezentă. Mă întrebam, dacă voi face acest inventar, oamenii pe care  îi aveam aproape, vor mai vrea să stea pe lângă mine? Va trebui să divorţez? Va trebui să îi confrunt pe oameni? Îmi va mai plăcea de mine după ce voi termină? Fiind o persoană care îi mulţumeşte pe alţii şi riscând dezaprobarea altora a fost extrem de inconfortabil. Recuperarea presupunea să fiu dispusă să risc dezaprobarea altora pentru a mi-a câştiga pe a mea. Însemna că, în loc să încerc să trăiesc după standarde de afară, îmi măsuram succesul după propriile standarde.

În măsura în care am fost onestă, viaţa mea s-a îmbunătăţit de fiecare dată când făceam inventarul. Chiar dacă nu era întotdeauna foarte profund, m-a ajutat să îmi examinez acele domenii ale vieţii mele în care problemele pur şi simplu nu dispăreau. Credeam că dacă aş face un inventar perfect nu va mai trebui să îl fac vreodată. Aş fi ştiut exact şi în totalitate cine am fost şi cine eram. Mă aşteptam să am o imagine completă despre mine când am făcut primul inventar. Dar nu s-a întâmplat asta. În schimb, ca şi o fotografie Polaroid, culorile au apărut progresiv, în timp. Pe măsură ce capacitatea mea de a face faţă vieţii, a crescut, noi domenii de dezvoltare mi-au atras atenţia. Şi asta nu pentru că nu mi-am făcut inventarul corect de prima dată. Pur şi simplu aşa a fost recuperarea pentru mine. Am trăit o viaţă într-o stare oarbă. Prea multă lumină dintr-o dată ar fi fost înfricoşătoare, extrem de dureroasă şi dăunătoare. În schimb, experienţa fiecărui program a adus către o lumânare în întunericul meu. Fiecare trezire spirituală a adăugat o altă lumină în viaţa mea.

¤ Am început să îmi văd rolul în situaţie…

Când eram nouă în Al-Anon vedeam Pasul Patru ca un fel de vindecare miraculoasă. Mă bălăceam într-o băltoacă de mânie şi frică. Părea că numai dacă voi scrie toate aceste lucruri şi voi continua cu Pasul Cinci voi fi mai bine, nu-i aşa? Bineînţeles că am vrut să îmi fie mai bine cât de repede posibil. Aşa că am luat loc şi am început să scriu. După o oră şi şase sau şapte pagini, mă simţeam întradevăr mai bine. M-am simţit aşa cam două săptămâni când confuzia şi autocompătimirea m-au învăluit iarăşi. Nu cred că aveam o înţelegere clară a primilor trei paşi în acel moment. Mă aşteptam ca programul să mă schimbe, aşa cum aşteptam ca alte lucruri să se schimbe pentru mine:  o nouă maşină, o slujbă, să mă mut undeva şi o nouă coafură. Lucruri  care temporar schimbau felul în care mă simţeam, dar nu îmi schimbau toate sentimentele. Credeam că dacă voi citi Paşii şi dacă voi pocni din călcâie de trei ori voi primi darul seninătăţii. Mi-a trebuit ceva timp până să îmi dau seamă că programul nu funcţiona aşa pentru mine.

Anul trecut am făcut Pasul Patru din nou. Acesta s-a axat pe chestiuni specifice. Atunci a fost diferit. Pe măsură ce răspundeam întrebărilor din Ghidul pe care îl foloseam, am început să îmi văd rolul meu în situaţie. Am descoperit un punct de plecare în a face schimbări. Acum puteam folosi cu adevărat câteva instrumente ale programului. În loc să aştept ca programul să mă schimbe pe mine, am scris scrisori, m-am rugat şi am dat telefoane. Şi ştii ce? Programul meu a funcţionat aşa!

¤ Recunosc simptomele timpurii…

Îmi amintesc că mă întrebam de ce e nevoie de cuvintele “amănunţit” şi  “fără frică” din Pasul meu Patru. Ştiam de ce alcoolicul are nevoie să caute amănunţit şi fără frică, şi anume pentru că băutul i-a înceţoşat viziunile – dar eu vedeam totul foarte clar! Ca rezultat, timpuriu în experienţă mea cu Pasul Patru, nu am căutat prea amănunţit. La primul semn că mi-ar fi teamă de ceva din orizont, mă opream din căutare. De atunci, am învăţat că multe lucruri despre mine au fost foarte adânc ascunse. Frica mea avea legătură cu ce aş fi putut descoperi. Chiar mă gândeam, ce ar fi dacă m-am înşelat toată viaţa mea? Ce ar fi dacă m-am minţit pe mine? Ce ar fi dacă viaţa asta nu e ceea ce vroiam? Dacă sunt doar o prefăcută? Ce ar fi dacă toată durerea mea a fost în zadar. Cât de bine mi-am păstrat mizeria! Cât vroiam să îmi justific fiecare sentiment, fiecare reacţie şi comportament. Dar oare eu am pus la îndoială ideea de sănătate mentală de la Pasul Doi? Pun pariu că da!

Încetul cu încetul, am obţinut o înţelegere mult mai profundă ă celor 12 Paşi. Pasul Patru a fost unul important pentru mine. Am folosit diferiţi ghizi pentru a-mi inventaria credinţele. M-a ajutat să îmi dau seama ca, de obicei, acţionam conform unora dintre credinţele mele. Când mi-am privit acţiunile sau reacţiile sau dorinţele, mi-am dat seama ce credinţe stau ascunse în spatele conştiinţei mele. De exemplu, am început să vorbesc în public la liceu. Mi-a fost întotdeauna frică de vorbitul în public, dar am ştiut că obţin aprobare pentru asta. Care este credinţa care stătea la bază?  Aveam nevoie să obţin aprobarea. Care era frica mea? Că următoarea dată când voi vorbi, s-ar putea să nu primesc aprobare deloc. Am observat că în acest proces am reuşit să îmi dezvolt o abilitate foarte utilă.

Cu sau fără frică, pe măsură ce mi-am adus credinţele ascunse la suprafaţă, mi-am dat seama că uneori nu aveam dreptate, dar asta nu întotdeauna. Uneori ştiam adevărul despre mine, dar îmi lipsea încrederea să le urmez. Am descoperit că poate am dorit ceva cândva, dar după aceea m-am răzgândit. Mulţumesc lui Dumnezeu, munca mea cu paşii Doi şi Trei au precedat munca la Pasul Patru. Astăzi pot să merg mai departe la Paşii Cinci, Şase şi Şapte. Ştiam la ce simptome sa fiu atent atunci când acţiunile mele se îndepărtau de la credinţele mele. Ştiu, deasemeni, şi ce remediu să aplic atunci când sufăr din nou din cauza bolii alcoolismului.

Cum să lucrezi Pasul Patru?

“Fără teamă, am făcut un inventar moral amănunţit al propriei persoane.”

Pe parcurs ce ne vom pune următoarele întrebări, trebuie să ne reamintim să menţinem simplitatea, direcţia şi curajul. Următoarele întrebări nu oferă decât un punct de pornire.

PREGĂTIREA INVENTARULUI

• Sunt dispus să mă privesc cu sinceritate? Ce mă împiedică?
• Am cerut ajutorul Puterii mele Superioare, a grupului şi a naşului?
• Care dintre sugestiile primite le-am încercat pentru a vedea dacă funcţionează şi pentru mine?
• Înţeleg principiul spiritual al inventarului?
• Ce înseamnă pentru mine “amănunţit” si “fără teamă”?
• Ce înseamnă un inventar moral?

CONTINUĂM PRIN A NE EXAMINA CALITĂŢILE

Un inventar nu se referă doar la trecerea în revistă a greşelilor noastre, ci şi a calităţilor, a trăsăturilor pozitive şi a realizărilor. Dacă ne e greu să ne identificăm propriile calităţi, atunci ne poate fi de folos să ne gândim la lucrurile care ne plac la ceilalţi şi să ne gândim dacă sunt valabile şi pentru noi sau nu.

• În ce moduri arăt că “îmi pasă”? Cum empatizez cu ceilalţi? Sunt bun faţă de mine însămi? Sunt bun cu bătrânii? Cu copiii? Cu familia mea? Cu prietenii? Cu cei care au nevoie de ajutorul meu? Sunt plăcut sau politicos?
• În ce moduri sunt tolerant?
• Sunt deschis faţă de opiniile celorlalţi?
• În timpul întâlnirilor, îi ascult pe ceilalţi sau accept că ceilalţi au alte nevoi faţă de mine?
• Am răbdare faţă de un nou-venit?
• Sunt demn de încredere? Îmi achit facturile? Sunt prompt? Îmi îndeplinesc angajamentele? Sunt responsabil la serviciu? Cât de mult pot să depindă de mine familia sau prietenii?
• Sunt onest? Spun adevărul? Dacă nu, ce mă împiedică să îl spun?
• În ce feluri am grijă de mine? Merg la medic atunci când e nevoie? Mă îmbrac adecvat? Mănânc sănătos? Fac exerciţii fizice? Meditez?
• Sunt respectuos? Am grijă de lucrurile materiale, indiferent dacă sunt ale mele sau ale altora? Am respect faţă de lege?
• Sunt generos? Contribui la nevoile grupului?
• În ce feluri caut ceea ce e bun in ceilalţi?
• Sunt omenos? Îi respect pe ceilalţi? Ascult cu răbdare un prieten aflat la nevoie? Ofer ajutor atunci când îmi este cerut? Mă gândesc să arăt ce e bun la ceilalţi?
• Sunt deschis faţă de ceilalţi?
• Îmi place să reglez toate lucrurile? Îmi place să conduc? Mă supăr atunci când nu câştig? Ce consecinţe a avut faptul că am avut grijă de ceilalţi şi nu de mine?
• Am încredere în a le face faţă celorlalţi? Merg în locuri sigure? Am grijă să mă păzesc de potenţialele situaţii periculoase? Chiar dacă au loc la mine acasă?
• Mă simt confortabil faţă de propria sexualitate? Îmi place sexul? Am probleme sexuale? Ştiu de ce? Am cerut ajutor profesionist?
• Dumnezeul meu e unul al iubirii sau al fricii? Cum îmi pot schimba atitudinea fata de Puterea Superioară?
• Îmi asum responsabilităţi care nu sunt ale mele? De ce sau de ce nu?
• Fac pentru ceilalţi ceea ce ar putea să-şi facă singuri?
• Mă simt responsabil pentru ceea ce învaţă cineva, pentru căsnicia sau abstinenţa cuiva? Cum?

În Pasul Patru am început călătoria către încrederea în sine prin auto-cunoaştere. Pe măsura ce înaintam pe drumul Paşilor, câştigam încredere în noi înşine, în Puterea noastră Superioară, în ceilalţi şi în viaţă. Călătoria spre recuperare prin cei 12 Paşi – fiecare pas la rândul lui – continuă. Înainte de a trece la Pasul următor, recompensează-te, vorbeşte despre asta cu naşul şi împărtăşeşte grupului tău emoţia şi uşurarea pe care o simţi după ce ai făcut propriul Pas Patru.

Vezi şi Pasul 3 Al-Anon

Pasul 2 Al-Anon

Pasul 1 Al-Anon

În Pasul Unu am învăţat că multe dintre problemele noastre au rezultat din eforturile noastre eşuate de a ne conduce propriile vieţi; în Pasul Doi am ajuns la credinţa că o Putere Superioară ne poate reda sănătatea mentală. În mod normal, pasul care urmează este să ne îndreptăm către acea putere pentru a primi ajutor. Unii membri scurtează primii trei paşi şi spun: “Eu nu pot. Dumnezeu poate. Am să Îl las pe El.” E firesc, dacă eforturile noastre din trecut au fost inutile şi dacă credem că o putere ne poate ajuta, să îi permitem acesteia să ne ajute.

Prima parte din pasul Trei, “am hotărât”, ne arată că avem de ales. Luăm această decizie atunci când suntem pregătiţi. Fiecare lucrează paşii într-un ritm propriu, în multe cazuri întorcându-se la paşii anteriori până se va simţi pregătit să treacă la următorul. Nimeni nu ne obligă să renunţăm la voinţa noastră. Decidem să facem asta pentru că viaţa pe care ne-am creat-o singuri nu era nici satisfăcătoare, nici senină.

Ce decizii luăm? Ni se cere să ne: “lăsăm  viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi.” Puţini dintre noi sunt în stare să-şi predea imediat întreaga viaţă; a lua decizia de a face acest lucru înseamnă numai a-ţi lua angajamentul de a încerca. Pentru a ilustra acest aspect din Pasul Trei un membru spunea următoarele: “Trei broaşte stăteau pe o frunză de nufăr. Una dintre ele a hotărât să sară. Câte broaşte au mai rămas?” Răspunsul este “trei” pentru că broasca a luat numai decizia de a sări – încă nu a sărit.

Deseori, trebuie să luăm pe rând o problemă sau o persoană şi să încercăm să o predăm Puterii Superioare. Cel mai adesea, alcoolicul din viaţa noastră este persoana pe care trebuie să o predăm prima dată. Am învăţat în Pasul Unu că suntem neputincioşi în faţa alcoolului şi a alcoolicului şi că nu putem să îl controlăm sau să îl schimbăm. Astfel putem încerca să îi dăm lui Dumnezeu dorinţa noastră de a-l schimba pe alcoolic.

Odată ce am lăsat în grija lui Dumnezeu câteva dintre probleme, mulţi dintre noi am simţit o mare uşurare. Dependenţa faţă de o Putere Superioară poate să ne crească independenţa fată de opiniile, nevoile şi pretenţiile altora. Nu mai trebuie să ne uităm în jur pentru a primi aprobarea celorlalţi. A cere ajutor de la o Putere Superioară înseamnă să admitem că nu putem să o facem singuri şi ne asigură că nu suntem singuri.

Pentru acei dintre noi care vor să fie ajutaţi, dar care nu sunt încă convinşi că Dumnezeu este cel care o poate face, ultima parte din Pasul Trei, “aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi.”, întăreşte libertatea noastră de alegere. În Pasul Doi suntem liberi să Îl definim pe Dumnezeu aşa cum îl înţelegem noi, fără a trebui să folosim măcar cuvântul Dumnezeu. Putem căuta o Putere Superioară, o conştiinţă superioară sau înţelepciunea şi dragostea grupului. Ce contează e că punem deoparte voinţa şi determinarea de a  avea dreptate şi să credem că Puterea noastră Superioară, oricum am defini-o ne va ghida în direcţia cea bună.

Odată ce am luat decizia care ne este cerută în Pasul Trei, ne vom pune problema despre cum să facem acest lucru. Există tot atâtea moduri de a ne preda viaţa şi voinţa câte definiţii sunt referitoare la Dumnezeu. Mulţi găsesc că e necesar să îi ceară lui Dumnezeu, aşa cum îl înţeleg ei, să îi ajute. Pentru cei cu un trecut religios conceptul de rugăciune este unul confortabil; alţii pot să găsească rugăciunile tradiţionale ca fiind dificile. Ar fi de ajutor gândul că rugăciunea însemnă o discuţie cu Puterea noastră Superioară. Repetăm, în Al-Anon suntem cu toţii liberi să ne definim Puterea Superioară şi să decidem în ce mod vom comunica cu aceasta. Adu-ţi aminte că a cere ajutorul unei Puteri Superioare nu înseamnă a-i cere anumite rezultate – asta ar însemna să îi cerem lui Dumnezeu să execute ceea ce vrem noi! A ne preda viaţa şi voinţa lui Dumnezeu înseamnă şi predarea acestor rezultate.

Putem exersa convorbirea cu Dumnezeu. Unii membri cred că e util să îşi înceapă şi să îşi termine ziua cu Rugăciunea pentru Seninătate. Alţii Îi cer direct lui Dumnezeu să le primească voinţa şi viaţa în acea zi. Dacă ne lipseşte încrederea, putem să îi cerem Puterii Superioare să ne-o dea. Dacă ne e greu să ne exprimăm gândurile, putem folosi o rugăciune familiară, sau să spunem doar “Te rog, ajută-mă!”. Putem să ne inventăm propriile rugăciuni. Cineva se ruga: “Doamne ghidează-mă în activitatea mea de azi şi ţine-mă departe de lenevia de a trăi în ieri şi mâine”. Altcineva spunea în fiecare dimineaţă: ”Doamne, Tu şi eu vom avea o zi bună. Şi dacă nu o să fie aşa de bună, ştiu că Tu poţi să te ocupi de asta”. Alte sugestii: “Doamne, ajută-mă să trăiesc o viaţă cinstită”, “ Stai cu mine astăzi”, “Ghidează-mă”, “Ajutor!!” sau “Mulţumesc”. Ca în toţi ceilalţi paşi, ne menţinem  atenţia asupra noastră şi cerem orientare.

O problemă poate fi predată Puterii Superioare şi dacă e scrisă şi pusă într-un loc special. Unii oameni îşi fac “o cutie a lui Dumnezeu” pentru a-şi păstra dorinţele sau rugăciunile scrise. Avantajul acesteia e că acestea pot fi recitite după un timp. Uneori, descoperim, plăcut surprinşi, că problemele notate au dispărut efectiv şi că şi noi le-am uitat.

Ca şi în primii doi paşi, Pasul Trei ne poate aduce o enormă eliberare, preluând responsabilitatea problemelor noastre sau a celor dragi de pe umerii noştri. Pe parcurs ce ne dezvoltăm în program ne întoarcem din nou şi din nou la aceste principii de bază, ori de câte ori suntem în faţa unei noi confruntări. Paşii 1,2 şi 3 ne pregătesc pentru a începe acţiunea în propria recuperare cu ajutorilor paşilor care urmează. Ştim că nu putem controla nimic şi pe nimeni din viaţa noastă, că predându-ne viaţa şi voinţa lui Dumnezeu aşa cum îl înţelegem este speranţa noastră spre seninătate şi pace sufletească.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa…

¤ Cunoscându-L pe Dumnezeul meu…

Îmi amintesc că, înainte de o întâlnire Al-Anon, încercam să iau o decizie: care dintre două bluze să mi-o cumpăr? Pur şi simplu nu puteam să mă decid – deşi nu era mare lucru. Dacă mă uit înapoi, îmi dau seama că multe lucruri din viaţa mea care îmi cereau să iau o decizie simplă, îmi păreau foarte complicate.

Am venit la Al-Anon şi am început să lucrez Paşii. Mi s-a cerut să iau decizia de a-mi lăsa viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu. Eram mai mult decât dornică să îmi predau viaţa – în orice caz, ştiam că am nevoie de ajutor în viaţa mea. Ce era diferit era însă că trebuia să îmi predau şi voinţa. Eram dispusă să îmi las viaţa în mâinile Lui doar dacă avea să facă ceea ce vroiam eu.

Apoi, am auzit că “să ne lăsăm  viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi”. Cuvântul “în grija” a devenit centrul atenţiei mele. Am auzit un alt membru Al-Anon spunând că acest cuvânt înseamnă dragoste şi preocupare. Această distincţie m-a făcut să cred că poate voi reuşi să îmi predau viaţa şi voinţa iubirii si preocupării unui Dumnezeu aşa cum îl vedeam eu.

Cui îi predam eu toate acestea? Acest Dumnezeu aşa cum îl înţelegeam eu era foarte important pentru mine. În copilărie, mersesem la biserică cu tatăl meu care era baptist, cu mama mea (metodistă), cu două surori catolice şi cu fratele meu care mergea la diferite biserici. Un alt frate şi eu frecventam o Biserică Presbiteriană din apropiere. În familia noastră am admis cu toţii că, atât timp cât Dumnezeu este acelaşi, doar religiile erau diferite.

Pasul Trei mi-a cerut să îmi iau un angajament faţă de Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu. Mi-am dat seama că pentru asta trebuia să îmi examinez credinţa. Aveam nevoie de propria relaţie cu Dumnezeu , astfel încât a trebuit să fac câteva “investigaţii” în sufletul meu. Chiar dacă mă alăturasem Bisericii în perioada adolescenţei mele, mi-am dat seama că acest Pas nu are de-a face cu  biserica sau cu vreo religie. Era vorba de propria mea relaţie cu o Putere Superioară. O Putere mai mare decât mine însămi, pe care eu alesesem să o numesc Dumnezeu.

Conceptul meu de Dumnezeu s-a schimbat. Ca şi copil, mi-l imaginam pe Dumnezeu stând pe un tron, uitându-se în jos la mine şi văzând tot ceea ce eu credeam că era greşit; nu Îl vedeam niciodată zâmbindu-mi. Felul în care credeam că mă priveşte era la fel de acuzator ca a adulţilor de lângă mine; fusesem cea mai mică dintre şase fraţi; încercam să fac lucrurile bine, dar se pare că niciodată nu reuşeam să îmi mulţumesc toată familia.

Astăzi, Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu e foarte diferit. E un Dumnezeu iubitor. Nu mai cred că mă judecă prin intermediul celorlalţi oameni. Pentru mine, El are o mulţime de trăsături umane. Ştiu că mă iubeşte necondiţionat. Ştiu că îmi dă ocazia de a-mi lua propriile decizii. Uneori, greşesc şi El mă lasă să experimentez consecinţele propriilor greşeli. Simt că, uneori, mă priveşte cu drag, dă din cap şi, zâmbind, spune: “Oare când o să înveţe?”

Ştiu că El e mereu cu mine. Auzisem pe cineva spunând odată că Îl poartă pe Dumnezeu pe umărul drept, astfel că am decis să fac la fel. Atunci când îmi e greu şi am nevoie de siguranţă, întind mâna spre umărul drept pentru a-I simţi căldura.

Dumnezeul meu are simţul umorului; El permite ca lumea mea să ia întorsături ridicole. Atunci când treburile merg rău, îmi oferă compensaţii. Dumnezeul meu e răbdător atunci când fac aceeaşi greşeală din nou şi din nou. Pot să Îi predau ceva şi apoi să I le iau înapoi. Se uită la mine în timp ce mă lupt până când sunt din nou dispusă să I le predau. Pentru mine, Dumnezeu este bun şi înţelegător. El îi trimite pe oameni să mă îmbrăţişeze sau să îmi arate dragostea Lui în alte feluri. Îmi răspunde la rugăciuni. Din când în când îmi dă privilegiul de a-I ajuta pe ceilalţi. Am învăţat să Îl ascult şi să Îi dau ocazia de a acţiona în viaţa mea. Am învăţat că mă ajută să împlinesc acele lucruri pe care nu credeam că aş putea să le fac vreodată.

Astăzi, mă simt bine atunci când îmi predau viaţa şi voinţa lui Dumnezeu aşa cu Îl înţeleg eu. Al-Anon şi toţi prietenii mei de aici mă ajută să decid când.

¤ Cea mai importantă parte pentru mine…

Fiica mea mi-a lăsat moştenire două lucruri; unul dintre ele a fost pisica ei cea neagră, Domnul Garfield. Pisica avea pretenţia să stau lângă ea ori de câte ori mânca. Celălalt a fost Al-Anon-ul. Ăsta a fost un dar foarte mare, unul care m-a văzut trecând prin durerea de a-mi pierde fiica. Tot el m-a ajutat foarte mult atunci când mi-a murit şi fiul, cu câţiva ani mai înainte. La nouă luni după ce fiica mea m-a dus pentru prima dată la o întâlnire Al-Anon, cea de-a şaptea tentativă de sinucidere s-a terminat prin moartea ei. Mi-a spus că este alcoolică şi că este în recuperare. Credea că Al-Anon m-ar putea ajuta. Habar nu avea ce a devenit în timp Al-Anon pentru mine. Ajutorul şi prietenia pe care le-am primit de la prietenii mei din Al-Anon m-au ajutat să trec prin perioadele dificile.

Doream mai mult. Vroiam să fiu din nou fericită. Chiar îmi doream să ştiu cum să lucrez programul. O doamnă mi-a spus odată că principiile sunt cele mai importante. Am mers acasă şi m-am uitat prin broşuri şi cărţile pe care le aveam, însă tot nu am putut să îmi dau seama care sunt aceste principii. La următoarea întâlnire, m-am decis să o întreb dacă nu ar vrea să fie naşa mea. Mă întâlneam cu ea în fiecare săptămână. La început, m-a pus să vorbesc şi să scriu despre resentimentele şi mânia pe care o aveam faţă de moartea copiilor mei. După ce am fost în stare să îmi eliberez mintea de aceste tragedii, am început să lucrăm Paşii. Ne-a luat cam opt luni să facem acest lucru. Scriam despre sentimentele, gândurile şi întrebările mele, după care i le împărtăşeam ei. Vroiam să ştiu ce Paşi şi principii m-ar putea ajuta în orice situaţie s-ar ivi. Am continuat să citesc şi să studiez literatura Al-Anon şi, bineînţeles, să merg la întâlniri.

La un moment dat, cineva mi-a cerut să fiu naşa ei. I-am spus că putem încerca, dar că fiecare dintre noi e liberă să se retragă oricând. Asta a fost cu 12 ani în urmă. Suntem încă prietene. Parcurgând Paşii şi ascultând problemele oamenilor, am continuat să îi lucrez şi eu însămi. Au devenit o parte a gândirii mele de zi cu zi. Împărtăşind cu ceilalţi ceea ce am învăţat eu, am făcut ca Paşii să devină o parte importantă a vieţii mele.

Ce a devenit de maximă importanţă pentru mine a fost să îmi predau viaţa şi voinţa lui Dumnezeu, care este Puterea mea Superioară. A trebuit însă să predau şi problemele oamenilor pentru care eram naşă. Nu aveam puterea de a le rezolva problemele. Îmi aminteam de Pasul Unu şi practicam detaşarea. Astfel, nu trebuia să îmi fac griji pentru ce şi cum aveam de făcut. Mi se părea că, oriunde eram îndrumată, era bine. Chiar în viaţa mea personală, am avut libertatea de a face ce am vrut. Gândurile, dorinţele mele şi oportunităţile  îmi erau date de Puterea Superioară, astfel că Pasul Trei a devenit cel mai important pentru mine.

Principiile pe care le-am dedus din primii trei Paşi mă îndrumă acum prin Pasul care se aplică unei probleme specifice. Principiul din Primul Pas este sinceritatea; trebuie cu adevărat să caut onestitatea problemei mele pentru a fi în stare să îi fac faţă în mod realist. Speranţa e principiul celui de-al Doilea Pas. Ştiu că o putere mai mare decât mine însămi poate să îmi arate modul echilibrat de a face ceva. Pasul Trei mi-a dat principiul credinţei. Cred că Dumnezeu mă poate ajuta să fac faţă situaţiilor mele. Aceşti primi paşi sunt Paşii Acceptanţei; ei îmi oferă baza pentru a putea să îi lucrez pe ceilalţi.

¤  Odată ce L-am înţeles, decizia a fost una uşoară…

Când am lucrat Pasul Doi, am ajuns la credinţa că există o Putere mai mare decât mine. Pasul Trei mi-a cerut să iau o decizie; depindea de mine dacă îmi predam sau nu viaţa şi voinţa acestei Puteri Superioare. Deşi credeam într-o Putere Superioară, mă simţeam speriată şi nepregătită să iau o astfel de decizie. Mi-am dat seama că nu Îl înţelegeam prea bine, ori aveam nevoie de acest lucru pentru a putea să Îi las viaţa mea.

Undeva pe drumul vieţii mele, mi-am format convingerea că Dumnezeu era aspru, că mă respingea şi judeca, credeam că Dumnezeu vrea ca eu să sufăr şi să fiu nefericită pentru a-mi spăla păcatele. Credeam că nu are timp pentru mine, că eu nu trebuia decât să exist şi să supravieţuiesc. Asta e tot ce credeam.

În Al-Anon am învăţat că puteam să am orice concept vroiam despre Puterea Superioară. Am decis să îmi alung orice vechi concept despre Dumnezeu, astfel încât să pot să iau totul de la început, cu mintea liberă. Cu grijă, am început să vorbesc cu El. Am încercat rugăciunea şi meditaţia. Mi-a luat câteva luni până am reuşit să mă obişnuiesc cu această nouă relaţie. Naşul meu m-a lăsat tot timpul de care am avut nevoie, în timp ce îmi oferea sugestii şi mă încuraja.

Atunci când m-am simţit confortabil şi în siguranţă în cadrul acestei noi relaţii, am început să îmi redefinesc conceptul de Putere Superioară. Am ajuns la o concluzie simplă şi frumoasă: Dumnezeu este cel mai bun prieten al meu. Vorbim, râdem şi plângem împreună, Îi pot spune orice; îmi cunoaşte toate temerile, defectele şi greşelile, îmi cunoaşte visele, calităţile şi reuşitele; ştie de ce am nevoie şi îmi oferă ce îmi trebuie. Cu blândeţe şi cu simţul umorului, mă îndrumă în direcţia voinţei Lui pentru mine. Atunci când am întrebări, ştiu că e în regulă să Îl întreb. Dumnezeu nu mă face niciodată să mă simt proastă sau “defectă”. Dumnezeu mă lasă să aleg şi atunci când greşesc – e în regulă. Nu facem decât să ne apropiem. Dumnezeul meu are mereu timp pentru mine şi mă face mereu să mă simt specială.

Lucrând Pasul Trei, mi-am schimbat nu doar conceptul despre Dumnezeu, ci şi viaţa. Mi-am găsit un prieten care va fi mereu lângă mine, un Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu. Odată ce L-am înţeles, decizia de a-mi preda viaţa şi voinţa în grija Lui a fost una uşoară.

Cum să lucrezi Pasul Trei?

“Am hotărât să ne lăsăm  viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi.”

Aici vei regăsi câteva întrebări pe care să ţi le adresezi ţie sau care să fie discutate în grup pentru a începe să explorezi relaţia ta cu Dumnezeu, aşa cum îl înţelegi tu:

• Cum mă simt faţă de a-mi preda viaţa unei Puteri Superioare pentru orientare?
• Cum pot să aflu cine sau ce constituie Puterea mea Superioară?
• Sunt dispus să încerc să îmi predau problemele? Ce m-ar putea ajuta să vreau asta?
• Cum aş putea să nu mă mai tot gândesc, să încerc sau să  tot evaluez şi să iau cu adevărat o decizie?
• Am avut probleme în luarea deciziilor în viaţa mea? Dă exemple.
• Dacă nu sunt în stare să iau această decizie, ce anume mă reţine?
• Am încredere că Puterea mea Superioară poate să aibă grijă de mine?
• Cum ar putea Pasul Trei să mă ajute să mă ţin departe de situaţiile create de alţii?
• Ce consecinţe a avut obsesia mea faţă de diferite probleme şi de ceilalţi?
• Atunci când “le las şi Îl las pe Dumnezeu” să aibă grijă de viaţa mea, sunt dispus să urmez îndrumarea pe care o primesc?
• Cum pot să predau o situaţie şi rezultatele ei?
• Cum mă pot opri de la a-mi lua înapoi voinţa?
• Ce pot să fac atunci când cei dragi iau decizii cu care nu sunt de acord?
• Cum pot să îi las pe cei dragi să îşi găsească propriul drum în viaţă, aşa cum eu mi-l găsesc pe al meu?
• Ce pot să fac pentru a încerca să îi văd pe ceilalţi aşa cum îi vede Dumnezeu?
• Cum pot eu să exprim dorinţa lui Dumnezeu în acţiunile şi vorbele mele către ceilalţi – incluzându-l aici şi pe alcoolic?

Vezi şi  Pasul 1

Pasul 2

“Am ajuns la credinţa că o Putere Superioară nouă înşine ne poate reda sănătatea mentală.”

Principalul principiu spiritual prezentat în Pasul Doi este cã existã o Putere Superioarã nouã şi care ne oferã ajutor pentru  sãnãtatea noastrã mentalã, indiferent dacã trãim cu un alcoolic sau nu. Pasul Doi ne spune cã, deşi suntem neputincioşi, nu suntem lipsiţi de speranţã şi nu suntem singuri. Pentru mulţi dintre noi e greu de înţeles aceastã formulare de Putere Superioarã.  Unii au crezut la început cã e vorba de o entitate spiritualã. Dar nu e. Ne referim la o Putere plinã de iubire, grijã, care ne oferã ghidaj în rezolvarea problemelor pe care le creeazã boala alcoolismului.

Dacã citim cu atenţie Pasul Doi, vedem cã “am ajuns la credinţa” este formulat la timpul trecut. Ca toţi ceilalţi paşi, Pasul Doi reflectã experienţa celor care au fost înaintea noastră şi aratã cã, peste timp, putem gãsi rãspunsuri la dilemele noastre. Puţini dintre noi au venit la prima întâlnire complet convinşi cã existã o Putere Superioarã care ne poate îmbunãtãţi vieţile. Pãi dacã exista, atunci de ce suntem aşa de nefericiţi şi de confuzi? Credinţa creşte atunci când ne deschidem minţile suficient pentru a accepta ideea ca o resursã spiritualã ne-ar putea ajuta în rezolvarea problemelor noastre. Ascultãm experienţa celorlalţi şi vrem şi noi ceea ce au ei: pace, seninãtate, fericire, credinţã şi bucurie. Mulţi membri, deşi sunt plini de îndoieli, sunt dispuşi sã caute şi alte soluţii decât cele pe care le-au încercat pânã acum. Bunãvoinţa de a asculta şi de a accepta o alternativã – chiar şi o Putere Superioarã – deschide uşa cãtre Pasul Doi.

Cu Pasul Doi şi cu sprijinul comunitãţii, începem sã învãţãm cum sã recunoaştem şi sã acceptãm rolul nostru în boala de familie a alcoolismului. Dragostea şi acceptarea pe care le regãsim în Al-Anon ne ajutã sã ne iubim şi sã ne acceptãm pe noi înşine cu toate imperfecţiunile pe care le avem.

Acceptarea Pasului Doi este un punct de pornire în facerea celorlalţi paşi ai programului Al-Anon. Ignorarea Pasului Doi şi trecerea la urmãtorii indicã lacune în acceptarea Pasului Unu. Mulţi membri au probleme în a începe sa facã acest pas în propria recuperare. Participarea la întâlniri e doar începutul; în plus faţã de grup, avem nevoie de ghidarea oferitã de un “naş”. Înţelepciunea membrilor care au lucrat aceşti paşi înaintea noastrã e esenţialã în înţelegerea completã a rãspunsurilor spirituale şi a ghidãrii pe care o experimentãm. Având încredere în grupul şi în naşul nostru  sunt adevãrate trepte în acceptarea unei Puteri Superioare nouã.

Pentru cei care vin la Al-Anon cu credinţã în Dumnezeu, Pasul Doi poate fi o idee foarte bine primitã; conceptul de a se preda unei Puteri Superioare familiare pentru a primi ajutor va fi uşor de acceptat. Unii s-ar putea sã se teamã de Puterea lor Superioarã şi le e dificil sã se imagineze cerând ajutor unui Dumnezeu atât de sever.

Alţii dintre noi resping orice religie de orice fel şi spun cã sunt agnostici sau atei. E important sã înţelegem cã, indiferent dacã suntem practicanţi ai unei religii anume sau nu, suntem bineveniţi în Al-Anon. Totuşi, atunci când ajungem la Pasul Doi, putem deveni suspicioşi cã ne va fi prezentatã o ideologie a grupului  şi cã vom fi forţaţi sã ne conformãm sau sã plecãm. Însã, atunci când membrii grupului ne vor orienta spre a ne defini propriul concept de Putere Superioarã, vom ajunge sã credem cã o astfel de Putere existã şi cã ea ne-ar putea ajuta.

Pentru a înţelege Pasul Doi, trebuie sã înţelegem cã “avem de ales”. Dacã ar fi întrebaţi membrii grupurilor din toatã lumea, s-ar observa cã fiecare persoanã reacţioneazã diferit faţã de definirea Puterii Superioare. Dacã ne opunem lui Dumnezeu ca Putere Superioarã, atunci putem folosi grupul ca pe o putere mai mare decât noi înşine. În grup vom întâlni oameni ca şi noi care se confruntă cu aceleaşi probleme cu ale noastre şi care găsesc de multe ori rezolvări creative la care poate noi nici măcar nu ne-am gândit. Sau atitudini care fac ca situaţii similare cu ale noastre să fie mi uşor de tolerat. Credem că mai multe capete sunt mai bune decât unul singur şi că acestea adună înţelepciunea colectivă a grupului.

Dacă ne “luptăm” cu conceptul de Putere Superioară, începem să acţionăm pe baza lui “ca şi cum”. Reflectând asupra unor perioade mai senine şi mai liniştite din viaţa noastră, începem să îl apreciem mai mult pe “astăzi”. Sloganul “Fiecare zi la rândul ei” capătă noi înţelesuri pe parcurs ce începem să citim zilnic câte un pasaj din Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon, Alateen – O zi odată sau Curajul de a schimba: Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon II. Cu ajutorul grupului sau naşului nostru, începem să ne rugăm sau să medităm, chiar dacă nu avem idee despre cine ascultă rugăciunile noastre. Începem să ne purtăm ca si cum credem nu doar într-o Putere Superioară, ci şi că suntem iubiţi şi sprijiniţi. Unii membri au spus că, înainte, se temeau de Dumnezeu aşa cum îl înţelegeau ei şi că acum vorbesc despre un Dumnezeu al iubirii. Rugăciunea pentru Seninătate, des folosită la întâlniri, e o rugăciune universală care îi ajută pe mulţi membri să relaţioneze cu Dumnezeu, aşa cum îl înţeleg ei:

Rugăciunea pentru Seninătate: “Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea de a le deosebi”.

Indiferent de religia sau credinţa noastră, indiferent de felul în care definim noi Puterea Superioară, începem să ne dorim redarea sănătăţii noastre mentale. Motivaţi fiind, începem să căutăm o putere mai mare decât noi înşine care să ne însoţească pe drumul recuperării. În Pasul Unu am învăţat că noi nu am cauzat boala alcoolismului, că nu o putem trata şi nici controla. Pasul Doi ne oferă o alternativă: sănătatea mentală. Cu această nouă perspectivă în minte, începem cu adevărat să simţim speranţa de care vorbesc atât de mulţi.

Sănătatea poate fi definită în multe feluri. Mulţi au spus că nu i-au mai cumpărat de băut alcoolicului; alţii vorbeau despre retragerea lor din situaţiile tumultoase. Alţii vorbesc despre argumente  … doar spunând “s-ar putea să ai dreptate”. O baie cu spumă sau o zi în aer liber pot să îţi ofere alte perspective asupra situaţiei. Treptat şi recunoscători, ne dezvoltam credinţa într-o Putere Superioară. Începem să ne dăm seama că dacă vechile comportamente “revin”, ele nu vor mai “ zăbovi” o perioadă prea îndelungată.

Ce are de-a face credinţa cu o Putere Superioară? Credinţa ne înconjoară în viaţa de zi cu zi. Atunci când ne trezim dimineaţa, credem că va fi lumină atunci când vom trage draperiile. Atunci când plecăm de acasă, credem că motorul maşinii va porni, că ceilalţi şoferi vor merge pe partea lor de drum şi că vom ajunge teferi la destinaţie. După ce plecăm de la Al-Anon avem credinţa că şedinţele se vor ţine săptămână de săptămână. Mai mult, atunci când plecăm de la o şedinţă, luăm cu noi credinţa şi înţelepciunea celorlalţi, cuvintele de dragoste, de încurajare, experienţa şi speranţa de care avem nevoie pentru progresul nostru spiritual. Plecăm şi cu o încredere regăsită faţă de redarea sănătăţii noastre mentale.

Aici vei găsi câteva idei pe care membrii le-au folosit pentru a-şi dezvolta încrederea într-o putere mai mare decât ei înşişi.

• Spune Rugăciunea pentru Seninătate în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară sau în orice moment în care te simţi copleşit sau nu eşti în largul tău.

• Meditează asupra fiecărui cuvânt din “Doamne, dă-mi seninătatea”.

• Rămâi liniştit şi cere ajutor ori de câte ori o situaţie pare prea dificilă.

• Încearcă să identifici şi să recunoşti comportamentele sănătoase. Notează micile minuni care ţi se întâmplă – un telefon de la un prieten, un căţel care se ţine după tine, etc.

• Acţionează ca şi cum ai avea credinţă. Rămâi calm, cere sprijin, apoi fă-ţi treburile zilnice de parcă ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.

• Râzi! Încearcă să îţi aminteşti ceva amuzant de împărtăşit la şedinţă.

• Fă o listă cu lucruri care ţi s-au întâmplat, care îţi depăşesc înţelegerea şi care ţi-ar putea sugera existenţa unei Puteri Superioare.

• Cere “curaj să schimbi ceea ce poţi” şi apoi nu te mai gândi la rezultate.

Alcoolismul este la fel de înşelător şi viclean pentru familie ca şi pentru alcoolic. Studiind Pasul Unu şi Doi, trebuie să admitem cu umilinţă că avem slăbiciuni. Însă, facerea acestor doi paşi ne oferă o nouă speranţă. Rugăciunea pentru Seninătate capătă acum noi înţelesuri. Poate fi foarte util pentru toţi membrii Al-Anon să ajungă să creadă că le poate fi redată sănătatea mentală. Cu această credinţă, suntem dispuşi să “le lăsăm şi să Îl lăsăm pe Dumnezeu” şi să credem sincer într-o Putere mai mare decât noi înşine.

Membrii îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa…

• Ce a intenţionat iniţial Creatorul meu…

Cu ceva vreme în urmă am citit undeva despre curăţenia şi restaurarea care se făceau într-o capelă vestită. Frescele ei erau garnisite cu praf de secole. Restauratorii au înlăturat strat după strat toată mizeria, în căutarea capodoperei originale. Înainte ca proiectul să ajungă la jumătate, a intervenit o controversă. Culorile folosite de către artistul originar erau mult mai puternice decât se aştepta cineva. Ele luceau foarte tare, însă lumea se obişnuise cu formele cenuşii, mohorâte care fuseseră în capelă atât de mult timp. Porţiunile curăţate apăreau destul de ţipătoare în comparaţie cu restul. Acest porţiuni pe jumătate luminoase, pe jumătate întunecate au devenit un straniu paradox. Procesul s-a transformat într-o dilemă tulburătoare. Ar trebui să continue restaurarea sau să renunţe la ea şi să refacă totul aşa cum era în mod obişnuit?

Pe parcurs ce mi-am făcut Pasul Doi, m-am confruntat cu acelaşi tip de întrebări. Crescând într-o familie afectată de boala alcoolismului, mi-am văzut mereu viaţa prin învelişurile groase şi obscure ale bolii. Habar nu aveam ce se găsea dedesubt. Odată ce am început să practic principiile Al-Anon-ului, au început să apară schimbările. Eram atât de obişnuită cu felul in care fusese viaţa mea că aceste transformări îmi păreau îngrozitoare şi urâte. Ca şi în poveste cu opera pe jumătate restaurată, descopeream şi la mine părţi care nu se potriveau cu restul. Aveam două alternative: puteam să rămân aşa cum eram sau puteam să continui restaurarea a ceea ce Dumnezeu avusese în gând pentru mine.

Din fericire, ca şi cei competenţi în restaurarea capelei, am decis să am încredere în ultima variantă. Cu timpul, noile părţi s-au amestecat cu restul şi nu au mai atras atenţia asupra lor în moduri atât de deranjante. Cu cât m-am “restaurat” mai mult, cu atât am devenit mai rezistentă.

Eram ascunsă în spatele unor ani întregi de durere, ruşine, vină şi suferinţă. Pasul Doi mi-a făcut viaţa mai luminoasă şi mai frumoasă decât aş fi crezu vreodată că este posibil. Potenţialul fusese acolo dintotdeauna, aşteptând mâna unei Puteri iubitoare care să o aducă la suprafaţă. Procesul mi-a redat o viaţă plină de frumos, dragoste, seninătate şi echilibru.

- Mă identificam cu ultima frunză…

Într-o  zi mohorâtă de toamnă, viaţa mi se părea ca într-o iarnă fără de sfârşit. Soţul meu mă sunase la serviciu pentru încă o problemă tulburătoare. Eram atât de supărată încât nu mă puteam concentra asupra muncii mele. Încă o dată, am devenit complet obsedată de alcoolic şi de problemele recuperării noastre.

Ceva mai devreme în acea săptămână, participasem la o şedinţă de grup. Auzisem pe cineva spunând cum a ieşit dintr-o situaţie dificilă pentru a-şi găsi un nou punct de atenţie. Mă gândeam că dacă aş ieşi din birou pentru câteva minute m-aş simţi mai bine.

Mi-am luat haina, am mers spre lift şi am decis să iau o gură de aer curat. I-am deschis uşa unei brize de aer rece. Singură, m-am uitat spre cer şi am spus: “Dumnezeule, nu pot să fac faţă! Asta este toată a Ta!” instantaneu, o ultimă frunză dintr-un copac din apropiere a început să se legene şi să se legene spre pământ. Am rămas acolo uimită. După ce frunza a aterizat uşor, am auzit : “Este în regulă. Pot să îi fac faţă”. O lacrimă mi-a alunecat pe obraz. Mi-am dat seama că pentru prima dată “le-am lăsat şi L-am lăsat pe Dumnezeu”. M-am simţit liniştită. Ani mai târziu, stăteam într-un grup de studiu ce se baza pe cei 12 Paşi. Liderul a cerut ca fiecare să împărtăşească experienţa Pasului Doi. M-am gândit la o zi rece de toamnă din urmă cu mulţi ani. Atunci am ajuns să cred că o Putere Superioară mie însămi poate să îmi redea sănătatea mentală. Recuperarea mea în Al-Anon mi-a produs multe experienţe neaşteptate dar experienţa Pasului Doi a fost cea mai impresionantă.

• Mi-a deschis calea spre sănătate mintală

Dintre toţi cei 12 Paşi, Pasul Doi este preferatul meu. Când am ajuns în recuperare cu mulţi ani în urmă, nu ştiam că nu eram “sănătoasă la minte”. Am crescut într-o familie de alcoolici şi nebunia bolii a fost tot ceea ce am cunoscut. Aşa a fost să fie. Ceea ce mă surprinde acum este faptul că niciodată nu m-am întrebat dacă există vreun alt mod de a-ţi trăi viaţa. Cred că am fost atât de copleşită de traiul într-un cămin alcoolic, încât , până nu am ajuns în recuperare niciodată nu mi-am pus astfel de întrebări.

A fost nevoie de câţiva ani de zile pentru ca semnificaţia Pasului Doi să prindă rădăcină. Mi-a trebuit mult timp pentru ca să admit că felul în care îmi trăiam viaţa era un rezultat al nebuniei pe care boala alcoolismului a adus-o în viaţa noastră. Nu am ştiut că o viaţă trăită în frică, pe care am experimentat-o în copilărie, nu este cel ,mai bun mod de a trăi. Nu ştiam că fusese ceva foarte greşit în felul în care am fost crescută. Ceea ce auzeam în întâlniri m-a îngrozit – aproape suficient de mult încât să nu vreau să mă mai întorc. Totuşi viaţa mea se înrăutăţea. Am încercat mai multe lucruri pentru a găsi răspunsuri. Am încercat consilierea, terapia, tratamentul medicamentos şi tone de cărţi de autoajutor. În cele din urmă am ajuns să fiu foarte depresivă şi să am gânduri sinucigaşe. În acest moment am descoperit un consilier de treabă care şi-a dat seama că alcoolismul ar putea să fie problema mea ascunsă. Acesta mi-a spus, că Al-Anon este şi pentru copii adulţi ai alcoolicilor. După mai multe îndemnuri m-a convins să găsesc un grup Al-Anon.

M-am întors la program pentru mine însămi şi nu pentru a repara pe altcineva. Detectasem deja nebunia din viaţa mea. De fapt cu cât auzeam mai multe mesaje despre Pasul Doi, parafrazam pasul spunând că mie nu îmi reda sănătatea mentală, ci îmi făcea cunoştinţă cu ea. Nebunia din familia mea alcoolică era tot ce ştiam. Abandonarea, respingerea şi negativismul îmi păreau normale. Puţin câte puţin blândeţea şi grija oamenilor de la Al-Anon a început să îşi facă efectul asupra mea. Am început să merg în mod regulat la întâlniri. Acesta era secretul.: “Trebuia să mă întorc astfel încât să pot simţi constanţa pe care nu o avusesem niciodată în familia mea”.

Poveştile altor oameni m-au şocat, abuzuri fizice, violenţă şi abuz sexual – nu avusesem de a face cu aceasta. Dacă ele mi s-ar fi întâmplat nu mi-aş fi imaginat împărtăşindu-le într-o cameră plină de străini. Nu mă vedeam fiind atât de directă şi sinceră pentru că a ascunde a fost mereu modul meu de a trăi. Deşi povestea mea era diferită de a celorlalţi mi-am dat seama că împărtăşeam aceleaşi sentimente. Puţin câte puţin am început să povestesc despre ceea ce îmi aminteam. Simţeam că ezit pentru că nu ştiam cum să am încredere. Treptat am învăţat că puteam să am încredere în persoanele de la Al-Anon dar mai ales că pot să am încredere în mine. Mi-a luat mult timp să înţeleg mesajul pasului doi. Pot să îmi dau seama de progresul pe care l-am făcut ori de câte ori mă întâlnesc cu familia mea. Nici unul dintre ei era in recuperare deşi continui să sper că măcar unul sau doi mi se vor alătura. Recuperarea mea a fost destul de singuratică uneori pentru că mă simţeam înstrăinată de familia mea. Cu cunoştinţele câştigate pe la întâlniri şi din paşi pot să văd nebunia familiei mele acolo unde ei nu pot vedea. De cele mai multe ori aceasta ia forma abuzurilor verbale şi emoţionale. E foarte subtil şi dificil să îţi dai seama de ele. Până când nu am avut încredere în sentimentele şi reacţiile mele nu am putut să văd cât de mult pot răni aceste forme de abuz. A fost dificil şi dureros să-mi depăşesc negarea, dar în cele din urmă, nu am avut de ales.  Preţul pe care îl pierdeam prin durere şi pierderi era mult prea mare pentru a-l continua să îl plătesc.

Nu pot să spun că mi-am recăpătat echilibrul din momentul în care am venit la Al-Anon. Mi se întâmpla de multe ori să fiu acaparată de această boală. Acum îmi dau seama mult mai repede de asta pentru că nu mă mai simt bine. În aceste momente mă întorc spre Puterea Superioară şi repet Pasul Doi. Mă rog să îmi fie redată sănătatea mentală .

Cum să lucrezi Pasul Doi?

“Am ajuns la credinţa cã o Putere Superioarã ne poate reda sãnãtatea mentalã.”

Următoarele întrebări ne pot ajuta –fie individual, fie în grup – să ne dezvoltăm înţelegerea relaţiei între Puterea noastră Superioară şi vieţile noastre.

• Care este în acest moment conceptul meu de Putere Superioară?

• Ce m-ar costa să permit schimbarea conceptului meu de Putere Superioară?

• Experienţele mele din trecut mi-au afectat conceptul de Putere Superioară? Dacă da, cum anume?

• Ce anume sper să câştig din acceptarea unei puteri mai mare decât mine însămi?

• Simt îndrumarea spirituală în viaţa mea? Cum?

• Cum aş putea descrie Puterea Superioară pe care am regăsit-o în Al-Anon?

• Ce înseamnă “lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu” pentru mine?

• Ce înseamnă credinţa pentru mine?

• Cu cine şi în ce circumstanţe mă simt confortabil să discut despre experienţele mele spirituale?

• Ce anume aş putea câştiga din credinţa că aş putea fi sprijinit şi iubit de o putere mai mare decât mine însumi?

• Ce înseamnă pentru mine “am ajuns la credinţa”?

• Ce înseamnă pentru mine sănătatea mentală?

• Cum anume mi-a afectat situaţia alcoolicului sănătatea mentală? Dar viaţa mea?

• I-am permis alcoolismului să devină Puterea mea Superioară? Cum?

• Cum anume mi-a fost tulburată gândirea de către încercările de a controla comportamentul alcoolicului?

• Cum m-am întors către o Putere mai mare decât mine însămi în momente de mare nevoie? Am sunat un alt membru Al-Anon? Pe naşul meu? Am citit literatura Al-Anon? Am fost la întâlniri? Dacă nu, de ce nu?

• Lucrând acest pas, pot să îi descriu grupului sau naşului meu o experienţă legată de Pasul Doi? Şi în scris?

• Când am făcut din nou şi din nou un lucru în acelaşi mod, aşteptând rezultate diferite?

Vezi şi Pasul 1 Al-Anon

1) „Labirintul codependenței” o puteți citi aici! și

2) „Ieșirea din labirint” o puteți citi aici!, ambele scrise de Dr. Robert Hemfelt, Dr. Frank Minirth și Dr. Paul Meier;

Apoi, mai sunt bune și acestea:  

3) “Cum sa ne purtam cu personalitățile dificile” de Fr. Lelord și Christophe Andre

4) “Cum să te iubești pe tine însuți pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți” de aceeași autori  - o puteți citi aici!

5) “Femei care iubesc prea mult” – Robin Norwood, Editura Amaltea, București, 2001 – o puteți citi aici! ;

6) “Dragoste sau dependență” – Brenda Schaeffer, Editura Trei;

7) “Copiii noștri și drogurile” – Ross Campbell, editura Curtea Veche, 2002 (orice codependent se află în pericolul de a ajunge să consume substanțe adictive);

8) “Ca sa trăiești mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul” de Andre Moreau, editura Trei (tot din categoria psihologie practică, cu ceva rezerve pentru terapia propusă în această carte);

9) “Te cunoști pe tine însuți? Viața duhovnicească și problemele psihologice” Arhim. Simeon Kraiopoulos, Editura Bizantină, București, 2008 (descrie probleme de codependență, chiar daca nu o numește așa).

Sursă imagine aici

      Am aflat cu bucurie că la Roman, 2 tineri încearcă să pună bazele unui grup Al-Anon și a unui grup AA, convinși fiind că sunt mulți oameni a căror viață s-ar putea schimba în bine dacă ar beneficia de instrumentele programului.

     Am luat cu noi materiale informative și drumul Iași – Roman l-am parcurs discutând tot despre viața codependenților și alcoolicilor, așa cum o înțelege fiecare dintre noi, după luni sau ani de participare la grup.

     La Roman ne-au întâmpinat cu emoție și căldură cei 5 proaspeți membri ai ambelor grupuri. După obișnuitele prezentări și amabilități am hotărât ca e mai bine să ne separăm și să discutăm problematica fiecărui grup în parte. Ca întotdeauna la întâlnirile noastre de grup, atunci când sunt membrii noi, seniorii aleg sa facă una-două mărturii în care povestesc pe scurt cum era viața lor înainte și cum s-a schimbat ea odată cu venirea la grup. Aici, noi cei de la Iași am făcut același lucru, insistând asupra schimbărilor pe care le-am produs asupra noastră, schimbări care ne-au readus liniștea sufletească, înțelegerea și seninătatea de care avem nevoie pentru a ne continua viața în condiții de normalitate.

     Nu era poate ceea ce noii membri își doreau să audă… fiecare dintre noi când a venit la grup era hotărât să caute soluții pentru a-l ajuta pe alcoolicul din viața lui, și aceeași atitudine am simțit-o și aici: “Nu cred ca eu am vreo problemă, el, alcoolicul e problema mea, el mă face să fiu tristă, nervoasă, irascibilă, mânioasă, din cauza lui am ajuns să nu mă mai recunosc”. Da, e posibil sa fie așa, dar asta s-a întâmplat și pentru că am permis noi să se întâmple…pentru că în final, fiecare este responsabil 100% de ceea ce simte, spune sau gândește. Apoi, odată ce am ajuns în acest punct al vieții noastre în care simțim că nu mai putem continua, e limpede că a venit vremea să ne concentrăm asupra noastră și să ne acordăm șansa de a trai și o altfel de viață, fără durere, fără încrâncenare.

     E timpul să renunțăm la tot ce am făcut până atunci (care nu numai că nu a funcționat, dar ne-a umplut de frustrări și disperare) și să încercăm ceva nou. Ceva nou, dar ce? Cine dintre noi, cei care am făcut aproape imposibilul pentru a ne fi și a le fi mai bine (alcoolicilor noștri), mai crede că mai există ceva care ne-ar putea ajuta să ne recăpătăm încrederea, optimismul, bucuria de a trai?!…

     Și totuși, venind la întâlnirile de grup, detașându-ne de alcoolic și de ce tot ce face sau nu face el, urmând pașii programului, citind literatura propusă de Al-Anon, concentrându-ne, poate pentru prima dată în viață doar asupra noastră, cei mai mulți dintre noi am reușit sa ne recâștigăm controlul asupra propriei persoane.

        Acesta a fost mesajul pe care am încercat să-l transmitem noilor membrii din grupul de la Roman și chiar dacă nu a fost chiar speranța pe care au așteptat-o, credem că le-am sădit măcar sămânța ce în timp va rodi în sufletele lor. La un moment dat, cineva cu lacrimi în ochi, ne-a spus că ceea ce îi transmitem noi o face să se descurajeze și mai tare și am înțeles foarte bine ce a vrut să spună, pentru că nimic din mesajul nostru nu făcea referire la alcoolic, nu oferea speranțe că el se va opri cumva din băut.

      Și în ochii aceia plini de lacrimi, în vocea tremurândă, am văzut o părticică din acel suflet îndurerat, un suflet cum era și al meu acum câteva luni, un suflet străpuns de mii de ace de gheață, gânduri, emoții, speranțe, trăiri, toate înghețate. Viața alături de un alcoolic ne face să ne înghețăm până și propriile emoții, pentru că nu mai avem timp de ele, toată ființa noastră se axează pe el, cel care bea și suferă, în același timp.

         În timp, toate cele ale noastre, pe care le înghețăm, ajung sa ne străpungă sufletul și să trăim cu o durere mereu vie și din ce în ce mai pătrunzătoare. Când învățăm, însă, să ne detașăm de o boală pe care nu noi am provocat-o și nu noi o vom vindeca, când începem să ne redescoperim pe noi, vom simți treptat cum acele ace de gheață se topesc, rănile se vindecă și sufletul nostru redevine cald și luminos.

        Am dorit însa să le transmitem noilor membri și faptul că prin tot ceea ce facem pentru noi, le oferim o speranță și celor apropiați, care sunt alcoolici: le transmitem mesajul că viața poate fi și altfel, că există o speranță ca ei să poată reveni la o viață normală, fără băutură, că noi cunoaștem oameni care au reușit, că există programe și suport pe care ei le pot accesa gratuit.

      Ne dorim ca grupul de la Roman să crească și să fie un sprijin pentru cei care își doresc să găsească izbăvire de orice formă de dependență și codependență.

Cu gânduri calde,

Romina

25 noiembrie 2009

            Un om a găsit un cocon de fluture. Într-o zi, pe cocon a apărut o mică deschizătură. Omul a stat şi a privit timp de câteva ore fluturele care se lupta să iasă prin mica gaură.

            Se părea că nu mai face nici un progres. Se părea că fluturele a ajuns la capătul puterilor şi nu mai putea merge mai departe. Aşa că omul s-a decis să ajute fluturele. A luat o foarfecă şi a îndepărtat restul de cocon. Fluturele a ieşit uşor. Dar avea un trup şi aripi foarte mici, nedezvoltate şi ude.

            Omul a continuat să privească fluturele pentru că se aştepta ca, în orice moment, fluturele să-şi deschidă aripile şi să fie capabil să se ridice în aer.

            Nimic nu s-a întâmplat!

            De fapt, fluturele şi-a petrecut restul zilei târându-se, cu corpul său mic şi aripile tremurătoare. Nu a fost capabil să zboare niciodată.

            Ceea ce omul, în bunătatea sa,  nu a înţeles, a fost rolul coconului şi lupta prin care fluturele trebuia să treacă; deschizătura aceea mică era modul lui Dumnezeu de a face fluturele să lupte, pentru ca fluidul din trupul lui să pătrundă în aripi şi să le pregătească pentru zbor; dar aceasta se putea întâmpla numai după ce fluturele câştiga puterea necesară înfrângerii coconului. 

            Câteodată, lupta este exact ceea ce avem noi nevoie pentru viaţă.

Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa să trecem prin viaţă fără a lupta, aceasta ne-ar stopa evoluţia.

Nu am deveni niciodată aşa de puternici cât am fi putut fi.

Nu am putea zbura niciodată! 

Am cerut putere…

Şi Dumnezeu mi-a dat dificultăţi care să ma facă puternic. 

Am cerut prosperitate…

Si Dumnezeu mi-a dat creier şi braţe să muncesc.

Am cerut curaj…

Şi Dumnezeu m-a pus în faţa pericolelor peste care trebuie să trec.

Am cerut dragoste …

Şi Dumnezeu mi-a dat oameni pe care pot să-i ajut.  

       O altă învățătură care se desprinde din această simplă povestioară este că, deși ni se pare că le facem un bine celor din jur prin faptul că îi ajutăm, de multe ori (atunci când facem acest lucru fără să ne fie cerut, sau mai mult, când le facem bine cu forța) le facem mai mult rău, pentru că nu-i lăsăm să se dezvolte! Le facem un rău pentru că îi facem să fie dependenți de noi…Le facem un rău, pentru că prin atitudinea noastră (de a-l ajuta fără să ne ceară, de a-i face un bine împotriva voinței lui etc.) le spunem: „esti incapabil să faci acest lucru singur, de aceea te voi ajuta”. Și de aceea nu avem rezultatul dorit, cu toate intențiile noastre bune!…Asta e ceva la care trebuie să medităm… 

Doamne, dă-ne înțelepciunea de a ști când să oferim ajutor și când să-i lăsm pe ceilalți să se descurce singuri!…